Dragobete 2024. Ce nu trebuie să faci pe 24 februarie. Îți poate aduce necazuri

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

De Dragobete, există câteva lucruri pe care nu ar trebui să le faci, dacă vrei să nu ai parte de necazuri.

Publicitate

La sfârșitul lunii februarie, cu precădere în ziua în care se sărbătorește Dragobetele, se marchează atât debutul, cât și încheierea unei noi etape. Este momentul începutului unui nou anotimp, când natura revine la viață, dar și desfrâurilor lumești deoarece urmează Postul Paștelui, conform tonica.ro.

Potrivit acestei tradiții, în ziua Dragobetelui, este interzis să se sacrifice sau să se cumpere animale. De asemenea, plânsul este interzis tinerilor în această zi, altfel vor întâmpina necazuri și supărări în lunile următoare.

Pentru a evita ațâțarea furiei lui Dragobete, în data de 24 februarie, este interzis să coși, să speli sau să calci haine. Ai voie doar să faci curățenie generală.

Tradiții și obiceiuri de Dragobete

După legendă, Dragobete este fiul Babei Dochia. Numit şi Cap de Primăvară, era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.

În mai multe comune din Muntenia şi, mai cu seamă, în cele din judeţele Gorj şi Olt, sărbătoarea Aflării capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care cade totdeauna în ziua de 24 februarie, se numeşte Dragobete, scrie folcloristul şi etnograful Simion Florea Marian ("Sărbătorile la români - Studiu etnografic", Editura Fundaţiei Culturale Române), scrie Agerpres.

Dragobetele, în aceste părţi, este o zi frumoasă de sărbătoare pentru băieţi şi fete mari, ba chiar şi pentru bărbaţi şi femei tinere. În unele comune, tot din Muntenia, aminteşte Simion Florea Marian, poporul serbează Dragobetele anume să fie ferit de boli.

Purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii, Dragobetele este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile. De aceea, fetele şi băieţii aşteptau cu nerăbdare şi sărbătoreau Dragobetele pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul. ("Sărbători şi obiceiuri româneşti")

Considerată, local, prima zi de primăvară, în ziua de Dragobete, fetele şi băieţii se adunau în grupuri şi ieşeau hăulind şi chiuind în câmp, de unde adunau viorele şi tămâioare. La Sânziene, culegeau alte două flori, roji (un fel de trandafir sălbatic) şi oglici (flori mici galbene), care ar fi surori ale viorelelor şi tămâioarelor, uscate din primavară. Florile ar fi trebuit prinse în buchete şi date pe apă, căci împreunarea florilor surori, care nu se pot ajunge niciodată şi niciodată nu se pot întâlni, se considera în cer ca jumătate de Sărindar. (revista "Şezătoarea", XII, 1904)

În ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se zburătoresc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile, în care îşi vor creşte puii. Cele neîmperecheate rămân stinghere până la Dragobetele anului viitor. Tot aşa, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an.

"În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi şi astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi". ("Mitologie Română" - Dicţionar, Ion Ghinoiu)

În zona Mehedinţi, se numesc dragobeţi mugurii arborilor de pădure, culeşi şi purtaţi de fete, la ureche, în ziua de Dragobete, simbol ai dragostei juvenile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel