Drama jurnalistului CNN care încearcă cu disperare să fugă din Fâşia Gaza, împreună cu familia. "O să murim astăzi? - asta mă întreabă fiul meu”

Un jurnalist CNN încearcă de zile întregi să plece cu familia lui din Fâşia Gaza.

Ibrahim Dahman, corespondent al CNN, încearcă de zile întregi să plece cu familia lui din Fâşia Gaza. Jurnalistul a povestit că s-a mutat din nordul regiunii în partea de sud, în speranţa că frontiera cu Egiptul se va deschide şi vor fi evacuaţi cu toţii, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă, așa că încă așteaptă cu toții să vină momentul în care vor putea scăpa de calvarul de acolo.

"O să murim astăzi? - asta mă întreabă fiul meu de când am fugit din orașul Gaza"

"O să murim astăzi? - asta mă întreabă fiul meu de când am fugit din orașul Gaza. Viața în Khan Younis este dificilă. Stăm cu cel puțin 150 de alte familii strămutate din nord, mâncând minimul necesar pentru a supraviețui. Ne petrecem timpul urmărind atacurile aeriene. Și umplând rezervorul de apă. E ca și cum am bea apă de toaletă. Copiii noștri beau apă de toaletă.

Pentru că nu există electricitate, copiii mei nu pot vedea grozăviile online. Și își petrec timpul jucându-se cu alți copii. În weekend, ni s-a spus să mergem la punctul de trecere Rafah. Ne-am încărcat mașina pentru a încerca să fugim din nou. Pe drum au fost multe distrugeri. La punctul de trecere, alte familii pline de speranță, încercau și ele să fugă. Dar această speranță a dispărut rapid. Ni s-a spus că acum este închis.

"Punctul de trecere Rafah era închis"

Eram la punctul de trecere Rafah, speram să intrăm pe partea egipteană, dar punctul de trecere era închis. S-a deschis doar pentru ajutor umanitar. Ne-am întors, evitând haosul. Sperând că mâine va fi mai bine decât azi", a povestit jurnalistul CNN, potrivit unei înregistrări difuzate de Antena 3 CNN.

Reamintim că pe lângă palestinieni, în Fâșia Gaza sunt blocați și cetățeni ai altor țări, inclusiv 250 de români. Deocamdată nu se știe când va fi posibilă evacuarea acestora. Situația civililor aflați în Fâșia Gaza este îngrijorătoare. Oamenii nu au apă potabilă, mâncare și nici electricitate. În plus, mai multe spitale și-au oprit activitatea pentru că nu mai au combustibil pentru a pune în funcțiune aparatura medicală necesară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel