Dramă pentru Simona Halep la US Open

Simona Halep, cea mai bună tenismenă româncă a momentului, a fost eliminată dramatic de la US Open. Românca a pierdut meciul din optimi împotriva fostului număr zece mondial, Flavia Pennetta, scor 6-2, 7-6 (3), într-un meci întrerurpt aproape cinci ore din cauza precipitațiilor. Partida a fost oprită în setul secund, în momentul în care Halep avea minge de set și putea întoarce soarta calificării.

Primul set a fost dominat și câștigat fără emoții de italianca în vârstă de 31 de ani, în numai 26 de minute. Pennetta a dominat în continuare, până la 4-2 în setul secund, moment în care Halep a revenit, a preluat conducerea și a ajuns în situația de a servi pentru câștigarea setului. Din păcate, ploaia a întrerupt confruntarea la 5-4 și 40-30 pentru româncă.

Ploaia a scos-o din ritm

La reluare însă, jucătoarea de 21 de ani nu a fructificat mingea de set, italianca a egalat la 5, după care cele două au reușit câte un break, până la 6-6.

După două mingi de meci anulate în tie-break, Simona Halep s-a declarat învinsă de Flavia Pennetta. Chiar și așa, calificarea în optimile de la US Open reprezintă cea mai bună performanță a româncei la un turneu de Mare Șlem.

Pentru acest parcurs, Simona Halep va primi 165.000 de dolari şi 280 de puncte, conform gsp.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel