Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 20 noiembrie, un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, în cadrul vernisajului expoziției „Vei înțelege doar din interior”.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
„20 noiembrie 1989 are o semnificație aparte, fiind data la care s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Cele patru principii de bază ale Convenţiei - non-discriminarea, urmărirea celor mai bune interese ale copilului, dreptul la viaţă, supraviețuire și dezvoltare și, nu în ultimul rând, respectul faţă de părerile copilului - au devenit astfel importante pentru întreaga lume.
Este obligația noastră să le asigurăm șanse echitabile
Fiecare copil este o speranță într-un viitor mai bun. Este obligația noastră să le asigurăm tuturor șanse echitabile și sprijin adecvat astfel încât copiii de astăzi să devină adulții responsabili, împliniți și implicați de mâine. Neglijența, abuzurile sau violența de orice fel asupra copiilor țin de o mentalitate primitivă, a unei societăți care refuză să își protejeze ce are mai de preț. Marcarea zilei de 20 noiembrie ne reamintește tuturor, o dată în plus, cât este de important să ocrotim viitorul și să le dăm copiilor posibilitatea de a-și împlini potențialul, fără a pune obstacole în calea dezvoltării lor.
Demers deosebit
În 2015, la aniversarea a 25 de ani de la ratificarea de către România a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, m-am bucurat să fiu gazda unui demers deosebit: citirea unui Manifest, semnat de peste 100.000 de copii, care făcea apel la responsabilitatea adulților de a ține cont și de opiniile lor.
Nu am uitat promisiunea
Nu am uitat promisiunea făcută atunci de a fi un susținător al drepturilor copilului și de a acționa pentru ca ei să trăiască în acord cu idealurile democratice, în spiritul păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii. Ca Președinte al României, vă asigur că voi susține în continuare acest deziderat.
[citeste si]
Felicit echipa UNICEF România pentru demersul «Vei înțelege doar din interior» și pentru că le-a oferit copiilor implicați ocazia de a fi vocea celor mai vulnerabili. Astfel de acțiuni reprezintă un imbold dat tuturor de a ne implica mai mult pentru respectarea drepturilor copiilor din România.
Vă mulțumesc!", este mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis.
Notă: intertitlurile aparţin redacţiei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News