Deşi regulamentul care listează drepturile pasagerilor de avion există în ţara noastră de 18 ani, românii încă nu le cunosc şi, implicit, nu beneficiază pe deplin de compensaţiile la care sunt îndreptăţiţi în cazul în care compania aeriană le pierde bagajele, le anulează cursele sau există întârzieri. Atitudinea unora de "lasă-mă să te las" sau "Doamne, bine că am ajuns sănătoşi, cele rele să se spele!" ne plasează în statistici drept cei mai negativişti şi mai dezinformaţi călători pe calea aerului. Mai puţin de 10% din români îşi cunosc drepturile de pasager şi acţionează în acest sens atunci când apar nereguli.
Regulamentul care conţine drepturile pasagerilor de avion şi condiţiile în care aceştia pot primi despăgubiri de la compania care le-a anulat cursa, le-a pierdut bagajele sau le-a întârziat zborul împlineşte chiar luna aceasta vârsta majoratului. De 18 ani românii au la dispoziţie aceste informaţii după care se pot ghida cu uşurinţă şi, totuşi, aleg să nu o facă, să nu se informeze sau să nu înainteze reclamaţii atunci când se comit greşeli la nivel de companie. Ramona Colea, CEO Flight Claim, a vorbit astăzi în cadrul interviurilor DCNews, despre drepturile pasagerilor de avion dar şi despre ignoranţa de care dau dovadă românii atunci când vine vorba de proceduri şi demersuri pe care au posibilitatea să le înainteze companiei care i-a nedreptăţit. Mulţi sunt comozi şi preferă să lase lucrurile "aşa cum sunt" din lipsă de cunoştinţe dar şi din cauza birocraţiei. Vinovate sunt şi unele companii aeriene care încearcă din răsputeri să tervigerseze eventualele reclamaţii ce ar putea apărea din partea clienţilor nemulţumiţi, iar acest lucru se reflectă şi în compensaţiile extrem de mici plătite către clienţi. Doar 2% dintre cei care au dreptul la compensaţie merg până la capăt cu reclamaţia din lipsă de timp sau de...nervi.
Pasagerii străini au o mentalitate cu totul diferită de a noastră. Cei mai mulţi îşi cunosc drepturile şi ştiu exact ce sume au de încasat drept compensaţii atunci când, spre exemplu, din vina companiei, ratează un zbor de conexiune, îşi încep vacanţa cum nu se poate mai prost sau pur şi simplu ratează o întâlnire importantă.
"Statistic vorbind, mai puţin de 10% din pasageri fac ceva în sensul rezolvării unei situaţii neplăcute pe aeroport sau în avion şi asta din cauză că nu-şi cunosc drepturile, iar cei care şi le cunosc nu cred în rezolvarea lor. Din categoria celor care acţionează în acest sens şi fac demersuri, mulţi primesc răspuns negativ sau nu primesc niciun răspuns ori sunt ignoraţi. sau primesc un răspuns foarte tehnic. Şi atunci când compania îţi răspunde în termeni de trafic-management sau care ţin de unioperaţional, pasagerul, care probabil este un profesionist într-un alt domeniu, preferă să nu-şi mai bată capul şi să lase lucrurile cum aşa cum sunt. Şi mai este acea categorie de pasageri care-şi fac o cruce mare şi spun "Bine că am ajuns sănătoşi la destinaţie, dă-le'ncolo de drepturi, altă dată o să fie mai bine." Ăsta e tipul de pasager din România.", a spus Ramona Colea.
Este important să ştiţi că în termen de șapte zile aveți dreptul la rambursarea integrală a costului biletului, cu alte cuvinte, prețul la care a fost cumpărat, pentru partea sau părțile de călătorie neefectuate și pentru partea sau părțile efectuate deja, dacă zborul nu mai servește scopului planului inițial de călătorie, dacă vi s-a refuzat îmbarcarea, cu alte cuvinte, vi s-a impus, împotriva voinței, să renunțați la călătorie sau ați renunțat voluntar la rezervare, zborul v-a fost anulat sau a întârziat cu cel puțin 5 ore.
În locul rambursării, în fiecare din aceste cazuri, puteți alege opțiunea unui zbor de retur către primul loc de plecare, cât mai repede posibil. În cazul zborului anulat, al refuzului îmbarcării sau al renunțării la rezervare, aveți o opțiune suplimentară pe care o puteți alege: aveți dreptul la redirecționare, în condiții de transport comparabile, către destinația finală, cât mai repede posibil sau redirecționarea, în condiții de transport comparabile, către destinația finală, la o dată ulterioară convenabilă, sub rezerva disponibilității locurilor.
Drepturile pasagerilor reprezintă o serie de lucruri la care sunt îndreptățiți pasagerii, în funcție de circumstanțe, cum ar fi: dreptul la asistență, la despăgubire pentru un zbor anulat sau întârziat ori pentru refuzul îmbarcării, dreptul la rambursarea costului total al biletului și la un zbor de retur gratuit, dreptul la redirecționare, rambursarea parțială a costului biletului în cazul declasării, dreptul la informare cu privire la drepturile pasagerilor și dreptul de a depune o plângere împotriva transportatorului aerian în cazul în care aceste drepturi sunt încălcate.
Citeşte şi: Ţi-a fost anulat zborul? Ce e de făcut. Ramona Colea: Urmează calvarul recuperării sumelor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu