Percheziții de amploare au avut loc astăzi în județul Cluj. O grupare a fost destructurată de oamenii legii.
Mascații au descins în această dimineață în locuințele mai multor persoane bănuite de trafic de droguri. La percheziții s-a descoperit și o armă, dar și sute de mii de lei. Polițiștii au reținut 11 persoane care urmează să ajungă în cursul zilei de mâine în fața magistraților.
”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat astăzi, 19 mai, 26 de percheziții domiciliare, în municipiul Cluj-Napoca şi în comunele Floreşti şi Baciu, județul Cluj, la locuințele a 12 persoane bănuite de trafic de droguri şi efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
11 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în vederea dispunerii măsurilor preventive”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.
”Din cercetări a reieșit că, din 2019 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat și deținut pentru consum propriu droguri de risc și substanțe psihoactive, în județele Cluj și Hunedoara.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1 kg. de cannabis, aproximativ 200 de plicuri ce conțineau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 16.620 de lei, 7.890 de euro, mai multe telefoane mobile, o puşcă airsoft, grindere, bancnote rulate, cântare electronice şi ambalaje cu urme de substanţe.
Totodată, a fost depistat un bărbat urmărit, acesta fiind condamnat definitiv într-o cauză privind comercializarea de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani”, se mai arată în comunicat.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
La actiune au participat și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba şi Mureş, precum și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News