Patru persoane aduceau stupefiante din Spania, prin intermediul unor societăți de transport internațional de colete. Polițiștii spun că, pe piața neagră, drogurile valorau 225.000 euro.
Pe 8 ianuarie cei patru suspecți au fost reținuți, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Braşov. Ei au fost acuzați de de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a rezultat că cei patru și-au propus sa aducă, în România din Spania, droguri de mare risc (cocaină), care urmau să fie vândute pe piața neagră. Stupefiantele erau produse și expediate din oraşul Valencia prin intermediul a două societăți specializate în transportul internațional de colete. Drogurile erau ascunse în ambalaje de detergent, introduse în cutii de carton împreună cu obiecte de vestimentație și alimente, fiind preluate de la sediile celor două agenții din orașul Ploiești. “Astfel, în perioada 11.09.2020 - 07.01.2021, inculpaţii au ridicat de la sediile societăților specializate în transport internațional, opt colete conținând fiecare aproximativ 250 grame cocaină, cu grad ridicat de puritate. Valoarea totală pe „piața neagră” a cantităţii de 2 kilograme de cocaină introdusă în țară de către membrii grupării este în sumă de 225.000 euro”, se spune într-un comunicat al DIICOT.
În continuarea cercetărilor, tot pe 8 ianuarie, procurorii DIICOT Brașov, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, au făcut 10 percheziții domiciliare, la domiciliile suspecților din municipiul Brașov. Astfel a fost găsită şi ridicată suma de 14.940 de euro, 300 de lire sterline și 29.300 de lei, 2,5 grame de cocaină și 100 de grame de cannabis. În aceeași zi, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a doi inculpaţi, pentru 30 de zile, iar faţă de alţi doi inculpaţi, procurorii DIICOT Brașov au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu