Dronele, raport PWC: rețelele electrice, 9 miliarde dolari investiții în drone

drone dece
drone dece


Piața globală a tehnologiilor bazate pe drone în industria energiei şi utilităților se ridică la valoarea de 9,46 miliarde de dolari pe an, potrivit estimărilor PwC prezentate într-un nou raport care ilustrează felul în care utilizarea într-un mod creativ a vehiculelor aeriene fără pilot transformă modul în care companiile îşi construiesc, operează și întrețin rețelele.

O dronă aruncătoare de flăcări folosită pentru a curăța deșeurile de pe liniile electrice este unul dintre exemplele spectaculoase de folosire într-un mod inovativ a vehiculelor aeriene fără pilot, ce poate fi regăsit în raportul Clarity from above: Leveraging drone technologies to secure utilities systems, realizat de echipa globală PwC Drone Powered Solutions. Alte aplicații variază de la cercetări/studii geo-spațiale folosite în planificarea investițiilor, prin monitorizarea procesului de construcție și gestionarea resurselor, până la gestionarea în mod proactiv a riscurilor şi amenințărilor, cum ar fi vegetația excesivă.

Se preconizează că rețelele de transmisie a energiei electrice vor fi extinse, ajungând la 6,8 milioane de kilometri de circuite în 2020, în creștere cu 15% față de nivelul din 2016, pe măsură ce producția de energie este influențată de dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, iar cererea pe piețele emergente precum China și India creşte. Autoritățile de reglementare sunt din ce în ce preocupate de fiabilitate, oferind stimulente pentru reducerea întreruperilor și aplicând penalizări pentru perioadele de nefuncționare. În fiecare an, sectorul pierde 169 miliarde de dolari din cauza defecțiunilor la nivelul rețelelor energetice și închiderilor forțate.

Tăierea crengilor, cel mai mare cost de întreținere

"Presiunea de a trece de la combustibili fosili la surse regenerabile, reducând în același timp prețurile, obligă companiile din sectorul energetic şi de utilităţi să caute noi modalități de a rămâne profitabile. În timp ce companiile își reinventează modelele de afaceri, tehnologiile bazate pe drone ajută la creșterea fiabilității producției, transmiterii și distribuției de energie ", a declarat David Trow, Partener, Servicii de Audit, Liderul Echipei de Servicii pentru Sectorul Energetic, PwC România.

Cel mai recent raport PwC din seria Clarity from above surprinde povești de succes despre moduri creative prin care manageri din industria utilităților din întreaga lume apelează la drone pentru a rezolva unele dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă industria, sporind atât fiabilitatea reţelelor, cât și siguranța muncitorilor. De exemplu, în majoritatea țărilor, monitorizarea creșterii vegetației și tăierea copacilor în apropierea liniilor electrice reprezintă cel mai mare cost de întreținere pentru companiile din domeniul energetic. Cu ajutorul dronelor, procesul de tăiere este mai eficient, şi în plus pot furniza date care ajută la anticipare și evitarea defecțiunilor cauzate de căderea copacilor.

"Folosirea tehnologiilor bazate pe drone pentru a strânge o varietate de date despre centralele, sub-staţiile sau liniile electrice devine un motor de schimbare pentru întreaga industrie a energiei și utilităților. Dronele pot colecta date standardizate și tangibile într-un mod mai eficient decât oamenii aflați pe teren, şi în plus, spre deosebire de vehiculele aeriene cu echipaj, pot să o facă fără riscul de pierderi de vieți omenești", a adăugat David Trow.

De asemenea, în serviciile de furnizare de apă, dronele pot fi mai utile decât sateliții în procesul de monitorizare a calității apei. Aplicația PwC Geospatial.App permite integrarea, prezentarea și gestionarea informațiilor colectate de drone echipate cu camere de supraveghere, cu infraroșu și alte tipuri de camere, care sunt foarte utile în domenii precum monitorizarea procesului de dezvoltare a infrastructurii, monitorizarea necesității de întreținere și evaluarea pagubelor după dezastre naturale sau provocate de om.

Acest raport este al treilea din seria Clarity from above. Primul, lansat în mai 2016, analiza piața globală a aplicațiilor tehnologiilor bazate pe drone, cu o valoare estimată la peste 127 miliarde de dolari. Cel de-al doilea raport estima o piață în valoare de 45 de miliarde de dolari pentru aplicațiile acestor tehnologii în sectorul infrastructurii de transport.

"Pentru a rămâne competitivi pe piață și prezenți în ecosistemul de afaceri aflat într-o continuă schimbare şi plin de provocări aduse de noile tehnologii, companiile din industria energiei şi utilităților trebuie să-și extindă orizonturile. Ele trebuie să perceapă noile tehnologii, printre care şi dronele, drept oportunități de îmbunătăţire a proceselor interne, de reducere a costurilor şi de creştere a eficacităţii", a precizat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii şi organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 223.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale şi consultanței pentru afaceri.

PwC este prezentă pe piața din Europa Centrală și de Est de mai bine de 25 de ani. PwC Europa Centrală și de Est (PwC CEE) este o rețea de firme, alcătuită din entități juridice separate, în conformitate cu legile și reglementările locale aplicabile. Lucrăm pentru a ajuta clienții noștri pe piețele locale să devină mai competitivi la nivel global. Astăzi, avem peste 8.800 de profesioniști, inclusiv 260 de parteneri, care lucrează în 55 de birouri din 29 de țări din regiune.

Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

© 2017 PwC. Toate drepturile rezervate.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică separată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel