În contextul tensiunilor din USR, Cătălin Drulă s-a arătat dispus să preia președinția partidului, în cazul în care actualul lider, Dacian Cioloș, demisionează.
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, și-a anunțat intenția de a prelua șefia USR, dacă Dacian Cioloș își va da demisia. Declarația vine în contextul tensiunilor din partid.
CITEȘTE ȘI: Dacian Cioloș ar fi amenințat cu demisia dacă nu i se aprobă programul pentru 2022-2024
Într-o intervenție în timpul emisiunii Special B1 de la B1TV, prezentată de Nadia Ciulin, vicepreședintele USR Cătălin Drulă a declarat, acuzându-l pe Cioloș că dezbină partidul, că "o probă de leadership autentic e să aduni energii, nu să dezbini." "Dacian Cioloș s-a adaptat mai greu la USR.", a continuat Drulă.
Modul în care Dacian Cioloș "încearcă să își impună" programul politic este șocant pentru Cătălin Drulă: "A pus în termeni ultimativi această nouă viziune a partidului care s-ar externaliza. A fost destul de șocant acest moment și pentru mine."
Fostul ministru al Transporturilor a precizat că speră ca "weekendul să fie un sfetnic bun pentru președintele nostru."
Cătălin Drulă nu-l mai vede pe Cioloș ca pe liderul din 2016 și, "dacă va fi nevoie, voi prelua partidul și îmi voi face datoria", a mai spus el, vineri seară.
CITEȘTE ȘI: Dacian Cioloș: Cred că onoarea îi cere lui Dan Barna să facă un real pas în spate
Curg comentariile la postarea de pe Facebook prin care Dacian Cioloș i-a dat o replică acidă lui Dan Barna. Lideri ai partidului, membri sau simpatizanți l-au luat la rost pe președintele USR.
Spre exemplu, președintele USR Vrancea, Liviu Mălureanu, a scris într-un comentariu că Cioloș s-ar manifesta „cu chiloții la vedere”.
„Cu chiloții la vedere. De fapt asta e propunerea lui Dacian pentru USR.”, a comentat Liviu Mălureanu.
O replică scurtă a primit Dacian Cioloș și de la deputatul Emanuel Ungureanu: „Lasă-ne!”
Deputatul USR de Alba Beniamin Todosiu nu a stat deoparte și a scris: „Încă o epistolă … când ai nevoie de mai mult de 3 rânduri să te justifici înseamnă că ai o problemă.”
CITEȘTE ȘI: Consilier al lui Vlad Voiculescu: Nu mai votez USR. Până în 2024, poate apare ceva care merită votat!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News