Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus, joi, primele documentaţii la autorităţi, respectiv la Consiliile Judeţene Arad şi Bihor, pentru realizarea drumului expres Arad - Oradea, un proiect de 1,35 miliarde de euro, la care lucrările ar urma să înceapă în 2021.
Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Cristian Ispravnic, a declarat, într-o conferinţă de presă, că la Consiliul Judeţean Arad şi la Consiliul Judeţean Bihor au fost depuse documentele în vederea obţinerii certificatului de urbanism pentru realizarea drumului expres. Pentru acest proiect, studiul de fezabilitate are avizul Ministerului Transporturilor încă din 2008 şi urmează obţinerea acordului de mediu şi pregătirea documentaţiei pentru licitaţia de atribuire a proiectării şi execuţiei lucrărilor. Ispravnic a precizat că licitaţia ar putea fi publicată pe SEAP anul acesta, cel târziu anul viitor, iar lucrările la drumul expres ar urma să fie împărţire în loturi, pentru că este vorba de o lungime de 134,6 kilometri.
Conform şefului DRDP Timişoara, finanţarea proiectului se va face prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar contractul de finanţare ar urma să fie semnat spre sfârşitul acestui an. 'Necesitatea realizării cât mai repede a acestui proiect pleacă de la faptul că DN 79 (Arad - Oradea - n.r.) are un trafic de autostradă, conform studiilor', a declarat Cristian Ispravnic. Drumul va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulaţie pe sens pe o distanţă de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanţă de 43,5 kilometri şi profil de drum expres cu două benzi pe sens pe 76,4 kilometri. Proiectul include realizarea a cinci drumuri de legătură cu profile diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte şi a 12 noduri rutiere. Drumul expres ar urma să fie legat de autostrăzile A3 şi A1, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News