Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, cere o mobilizare a constructorului pe tronsonul I al drumului expres Craiova - Piteşti.
După o vizită pe şantierul tronsonului II, ministrul Grindeanu a declarat, într-o conferinţă de presă la Craiova, că este optimist că în prima jumătate a anului tronsonul II va fi dat în folosinţă, scrie Agerpres.
"Tronsonul II înseamnă inclusiv variantele ocolitoare pentru Balş şi Slatina, ceea ce pentru timpul de deplasare de la Craiova spre Bucureşti înseamnă foarte mult. Mobilizarea constructorului, care este acelaşi pe tronsoanele II, III şi IV, şi modul în care a făcut lucrările pe tronsonul II, este una care sperăm să se menţină şi pe tronsoanele III şi IV. În schimb, eu vreau să fiu foarte direct legat de tronsonul I, cel care a început primul. Ritmul nu este unul care să ne mulţumească, este un ritm... aminteam mai devreme că s-a ajuns la un stadiu până în 45%. Termenul de finalizare este sfârşitul anului şi fac un apel să ia extrem de în serios termenul de finalizare şi să ţină ritmul astfel încât să se înscrie în contract", a spus Sorin Grindeanu.
El a adăugat că este acelaşi constructor care se ocupă şi de varianta ocolitoare la Timişoara, unde de asemenea "lucrurile sunt aşa cum sunt".
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a remarcat faptul că pe tronsonul I sunt întârzieri din cauza unor proceduri legate de birocraţie. "Sunt anumite întârzieri pe tronsonul I care au fost cauzate de o anumită birocraţie şi proceduri în sensul în care abia de curând au fost emise descărcările la Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi, de asemenea, descărcările pentru siturile arheologice. Toate aceste chestiuni, odată rezolvate, cred că nu pot să mai fie folosite ca justificare în derularea lucrărilor şi să se încheie la termen", a spus Ciucă.
Referindu-se la tronsonul II, şeful Guvernului a arătat că lucrările sunt în proporţie de 90% finalizate. "Există lucrări care se apropie de finalizare pe tronsonul II. El este în proporţie de 90% aproape de finalizare. Discuţiile pe care le-am avut cu constructorul au fost lămuritoare în sensul în care au capacitatea şi, de asemenea, pregătite lucrurile să poată să finalizeze şi tronsonul II şi să înceapă şi tronsonul IV", a mai afirmat premierul.
Totodată, ministrul Grindeanu s-a referit şi la drumul expres Lugoj-Craiova, amintind că la începutul anului s-a scos la licitaţie caietul de sarcini pentru studiul de fezablitate şi proiectare. Termenul pentru desemnarea câştigătorului este în următoarea perioadă, iar contractul ar urma să fie semnat până la finele acestui an. Ministrul Transporturilor s-a arătat nemulţumit că perioada de realizare este de patru ani doar pentru studiu şi proiectare, motiv pentru care se caută soluţii pentru scurtarea acestui termen. El a spus că şi în cazul drumului Ploieşti-Braşov termenul a fost de şase ani pentru studiul de fezabilitate şi proiectare.
"O să vedem, am luat lucrurile extrem de în serios. După ce se va încheia perioada de licitaţie, sigur că ne-am dori să putem să scurtăm toate aceste perioade extrem de mari şi de neînţeles", a mai spus Grindeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News