Drumul vinului dintre România de Republica Moldova va fi finalizat până la sfârşitul anului este anuţul mininistrului Bogdan Trif.
Drumul vinului care leagă România de Republica Moldova va fi finalizat până la sfârşitul anului, a anunţat vineri, în localitatea buzoiană Finţeşti, ministrul Turismului, Bogdan Trif, care a susţinut o declaraţie de presă comună cu Directorul General al Agenţiei Turismului a Republicii Moldova, Stanislav Rusu.
Proiectul face parte din acordul de cooperare în turism între cele două ţări, aflat în curs de finalizare, prin care vor fi lansate, de asemenea, pachete turistice comune.
"La proiectul comun "Ruta domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt", cu patru locaţii în România şi cinci locaţii în Republica Moldova, se va adăuga Drumul vinului. S-a demarat inventarierea cramelor şi hrubelor din cele două ţări, săptămâna viitoare urmează să se discute cu tur-operatorii, iar până la sfârşitul acestui an, acest proiect, care va lega cele două ţări, va fi finalizat", a spus Trif.
La rândul său, Directorul General al Agenţiei Turismului a Republicii Moldova, Stanislav Rusu, a declarat că "turismul viticol este ca un magnet care leagă oameni şi popoare".
Drumul vinului: "Am trecut de la vorbe la fapte!" a mai spus el. "Drumul vinului se află în etapa de finalizare, în cele două ţări se vor crea rute comune care vor cuprinde crame şi podgorii, dar se are în vedere şi alte proiecte comune", a afirmat Stanislav Rusu. Cei doi demnitari au participat, la Finţeşti, la prezentarea cramei Lacerta, o investiţie de peste 8 milioane de euro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu