Drumuri distruse de precipitaţiile abundente, mai multe gospodării inundate în Vaslui

Mai multe drumuri comunale şi judeţene din partea de sud a judeţului au fost acoperite cu aluviuni sau distruse de ploi şi o serie de gospodării au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultimele ore.

Potrivit unui raport întocmit de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, au fost afectate de aluviuni drumurile judeţene 244 I Murgeni - Schineni şi 242 C Murgeni - Vinderei, pe o suprafaţă de cinci kilometri, iar opt drumuri comunale din Vinderei, Blăgeşti, Şuletea şi Murgeni, au fost distruse pe o suprafaţă totală de 36 de kilometri.

"ISU a intervenit pentru scoaterea apei din trei gospodării inundate în partea de sud a judeţului. De asemenea, s-a intervenit pentru salvarea de animale de la o fermă din localitatea Cârja. Pompierii vasluieni au mai fost solicitaţi să intervină la scoaterea apei dintr-o serie de gospodării din localităţile Dumeşti şi Valea Marea", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

În localitatea Cârja, suburbie a oraşului Murgeni, s-a înregistrat grindină de dimensiuni medii şi mari, iar cantităţile de apă au depăşit 30 de litri pe metrul pătrat. 

Vezi și: Inundații în Bihor. Persoane evacuate și populație avertizată prin RO-ALERT - VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel