Drumuri naționale ÎNCHISE din cauza viscolului. Lista completă - UPDATE

Zăpada a făcut prăpăd în România, iar mai multe drumuri naționale au fost închise.

Alegeri prezidentiale 2024

UPDATE: Un număr de 42 de trenuri care circulă în zonele cele mai afectate de viscol, respectiv judeţele Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, au fost anulate, a anunţat CFR Călători pe site-ul propriu. Cu toate că pentru data de 6 ianuarie a.c. s-a luat decizia anulării unor trenuri pe ruta Bucureşti - Constanţa şi retur, legătura feroviară este menţinută cu celelalte trenuri rămase în graficul de circulaţie. Comandamentul de iarnă CFR Călători instituit pe raza Sucursalelor din Sudul şi Estul ţării şi echipele feroviare din unităţi (revizii, depouri, etc) sunt pregătite pentru intervenţie în vederea asigurării condiţiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul, menţionează reprezentanţii companiei. De asemenea, aceştia precizează că s-au organizat cu locomotive diesel şi în alte locaţii feroviare, în situaţia în care circulaţia cu automotoare va fi dificilă. Depozitele de combustibil sunt asigurate cu combustibilul necesar iar staţiile de preîncălzit vagoane funcţionează la parametri normali.

UPDATE: Cel mai mare strat de zăpadă din România se înregistrează vineri dimineaţa în zona turistică din Munţii Făgăraş, Bâlea Lac, unde meteorologii au măsurat 157 de cm, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În ultimele 24 de ore, stratul de zăpadă a crescut cu 17 cm în zonă. În cursul zilei de vineri, meteorologii estimează o creştere şi a riscului de producere a avalanşelor la Bâlea Lac până la gradul patru, ceea ce înseamnă un risc mare.

UPDATE: Peste 120 de persoane aflate la bordul unor autoturisme şi al unui autocar sunt blocate în nămeţi pe drumurile judeţene şi naţionale din judeţul Constanţa. 

UPDATE: Circulaţia pe toate drumurile naţionale din judeţul Tulcea a fost suspendată temporar, iar populaţia din două localităţi, Slava Rusă şi Slava Cercheză, nu are energie electrică, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului puternic.

UPDATE: Toate categoriile de drumuri din judeţul Ilfov au fost închise din cauza vremii nefavorabile, informează Biroul de Presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

UPDATE: Circulaţia rutieră pe DN52 Alexandria - Turnu Măgurele, a fost oprită pe sensul către Alexandria, din cauza fenomenelor meteo înregistrate în ultimele ore, potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

UPDATE: Avem deja primul județ sub COD ROȘU de viscol.

UPDATE: Traficul rutier este închis din cauza vântului puternic pe DN 21 Brăila-Bărăganu la limita cu judeţul Ialomiţa, pe DN 23 Brăila-Gulianca la limită cu judeţul Vrancea, pe DN 2B Brăila-Şendreni şi pe DN 22B dig Brăila Galaţi, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de purtătorul de cuvânt al ISU, lt.col. Ştefan Stoian. În satul Ciocile din comuna Ciocile, pe timpul npoţii 781 de consumatori au rămas fără energie electric, iar o echipă a Electrica Brăila acţionează pentru remedierea defecţiunii.

Pe timpul nopţii, 19 echipaje ale IPJ Brăila, 16 de ordine publică şi 3 rutiere au patrulat pentru monitorizarea situţiei operative în urma manifestărilor fenomenelor prognozate. La trecerea BAC Smârdan (legătura cu jud. Tulcea) circulă doar bacurile de capacitate mare, iar la trecere BAC spre Insula Mare a Brăilei circulă bacurile doar pentru situaţii de urgenţă. Un număr de 15 femei gravide au fost internate la maternitatea Spitalului Judeţean Brăila, iar persoanele care sunt programate pentru dializă în perioada manifestărilor meteo periculoase se află în centrele de dializă sau la rude, informează Agerpres.

UPDATE: Drumul naţional 4 Bucureşti - Olteniţa a fost închis din cauza vremii nefavorabile, informează Biroul de Presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

UPDATE: Toate drumurile naționale din Constanța, Ialomița, Călărași și Brăila au fost închise în intervalul 6 ianuarie, ora 07:00 până duminică, 8 ianuarie ora 07:00. Decizia aparține Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a Poliției Rutiere.

UPDATE: Toate porturile de la Marea Neagră sunt închise vineri, începând cu ora 01,30, precum şi Autostrada A2, tronsonul Bucureşti până la km 144, DN5 Bucureşti - Giurgiu, iar 27 de trenuri pe ruta Bucureşti - Constanţa au fost anulate din cauza vremii nefavorabile, potrivit IGPR. De asemenea, a fost anulată o cursă aeriană pe ruta Bucureşti - Istanbul.

Pentru gestionarea fenomenelor meteo, suplimentar faţă de dispozitivele curente, în această noapte au acţionat 2.662 de poliţişti cu 1.842 de mijloace, precizează Biroul de Presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În judeţul Buzău, au fost închise circulaţiei autovehiculelor DN 2B Buzău - Brăila, DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila, DN 2 E85 Buzău - Râmnicu Sărat, DN 2C Buzău - Slobozia. În judeţul Vrancea, este închis DN 2N Bogza - Dumbrăveni, DN 23A Gologanu - Ciorăşti, DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti, iar în judeţul Brăila, DN 2B Buzău - Brăila şi DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila. În judeţul Teleorman, DN 51 Izvoarele - Zimnicea este închis pe sensul spre Zimnicea.

----

Mai multe sectoare de drumuri naționale au fost închise din cauza viscolului. Zonele vizate sunt Brăila, Buzău, Constanța, Călărași și Giurgiu.

În intervalul 06:30 - 16:00, drumurile închise sunt:

A2 București - Constanța.

Județul Buzău:

DN 2B Buzău - Brăila.

DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila.

DN 2 (E85) Buzău - Râmnicu Sărat.

DN 2C Buzău - Slobozia.

Județul Girgiu:

DN 5 București - Giurgiu.

Județul Vrancea:

DN 2N BOGZA - DUMBRĂVENI.

DN 23A Gologanu - Ciorăști.

DN 23B Măicănești - Ciorăști.

[citeste si]

Județul Brăila:

DN 2B Buzău - Brăila.

DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila.

Județul Călărași:

DN 3A Drajna - Fetești.

Județul Constanța:

DN 3 Murfatlar - Ostrov.

DN 22 Mihai Viteazu -  Ovidiu.

DN 2A Giurgheni - Constanța.

DN 3C Constanța - A4.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel