DSU, 4 ordine pentru gestionarea pandemiei: Printre acestea: fără concediu

Sursă foto: Facebook DSU
Sursă foto: Facebook DSU

Departamentul pentru Situații de Urgență a emis 4 ordine care urmăresc luarea unor măsuri imediate în pandemia de coronavirus.

Astăzi, 11.10.2021, Departamentul pentru Situații de Urgență a întocmit 4 ordine care urmăresc de o manieră prioritară luarea unor măsuri imediate în vederea gestionării eficiente a situației pandemice dificile regăsită în acest moment, la nivel național, având în vedere evoluția situației epidemiologice cauzată de tulpina Delta, astfel:

1. Managerii unităților sanitare, în funcție de nevoile operaționale dispun întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum și încetarea acordării de noi concedii  de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile. (Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluția  situației epidemiologice va permite  efectuarea acestora.

2. Medicii rezidenți de anul V în specialitatea medicină de urgență care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021 vor susține aceste probe în luna decembrie 2021. 

3. Cursurile pentru atestatul de asistență medicală de urgență prespitalicească și respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021 iar medicii înscriși se reîntorc în unitățile de bază.

Echipele medicale, dislocate

Totodată, în vederea luării la cunoștință a numărului mare de solicitări de sprijin venite din partea cetățenilor pentru asigurarea misiunilor specifice și inclusiv în contextul solicitării de transport a acestora la unități sanitare ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de cazuri pozitive infectate cu virusul SARS-CoV-2, echipaje medicale vor fi dislocate, după cum urmează :

1. IGSU asigură dislocarea în municipiul București a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora,  din cadrul  unităților subordonate. Locațiile se vor stabili ulterior, în funcție de nevoile operaționale.

2. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal și victime multiple și a 10 ambulanțe B2 în municipiul București, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenții în regim permanent, pe durata a 24h. Locațiile se vor stabili ulterior, în funcție de nevoile operaționale. 

3. Pentru creșterea capacității de răspuns la nivelul SABIF, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, 6 ambulanțe (5 aflate în dotarea MApN și 1 în dotarea MAI -Direcția Medicală a MAI) cu șofer, se vor alătura Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Acestea vor deservi pentru sprijinirea SABIF in activitățile specifice de testare a cetățenilor. 

În scopul gestionarii eficiente a solicitărilor survenite în urma evoluției situației epidemiologice la nivel național, IGSU va dispune:

1. Întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare și încetarea acordării de noi concedii de odihnă, odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională pentru personalul IGSU și al unităților subordonate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2021. (Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificare când evoluția  situației epidemiologice va permite  efectuarea acestora.)

Ordinul Comandantului Acțiunii - AICI

Ordinul 9517 - AICI

Ordinul 9514 - AICI

Ordinul 9518 - AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel