DSU a reacţionat oficial în cazul operatoarei SAJ Cluj care îi certa pe părinţii unei fetiţe care au sunat la 112 pentru că cea mică urina sânge.
"Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare dintre aparținătorul unei fetițe și un operator al Serviciului de Ambulanță Cluj, prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță și a solicitat declanșarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj.
Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist și nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgență de a răspunde prompt și eficient cetățenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgență 112", a transmis DSU.
Amintim că un bărbat din Cluj a sunat la 112, speriat de faptul că fetiţa sa urina sânge, însă în loc de ajutor a primit reproşuri. Medicul coordonator de la Ambulanţa Cluj l-a certat şi i-a spus că nu ştie să îşi crească fetiţa.
VEZI ŞI Dialog uluitor la 112. Părinţii unui copil care urina sânge, certaţi de cea care a preluat apelul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu