Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș au luat, în urma acțiunilor specifice de control, o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania.
Potrivit unui comunicat, lotul respectiv a fost reținut în depozitul unității unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare.
Toate structurile teritoriale județene sunt în alertă pentru a acționa în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil, precizează reprezentanții Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre următoarea recomandare: "Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce privește produsele utilizate pentru controlul acarianului roșu în unitățile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanțe neautorizate".
[citeste si]
Între ANSVSA și reprezentații asociațiilor crescătorilor de păsări din România există un permanent schimb de informații privind evoluția, la nivel european, a situației ouălor contaminate cu Fipronil, se mai menționează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu