DSVSA Vâlcea: Focarele de pestă porcină africană din gospodăriile populaţiei, declarate închise

În judeţul Vâlcea nu mai există cazuri de pestă porcină africană, săptămâna aceasta urmând să fie ridicate restricţiile de urgenţă impuse în localităţile în care au fost descoperiţi porci bolnavi, a declarat marţi, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Gabriel Miclea.

"În Vâlcea, în data de 1 august s-a stins primul focar şi se face supravegherea de laborator şi clinică pentru ridicarea restricţiilor şi stingerea celui de-al doilea focar, de la Băbeni. În data de 9 august vom stinge şi acest focar şi vom declara judeţul indemn la pesta porcină africană în ceea ce priveşte gospodăriile populaţiei. În prezent nu mai avem pestă porcină africană nici în mediul silvic şi nici în gospodăriile populaţiei", a precizat directorul DSVSA Vâlcea.

În judeţul Vâlcea, în luna iunie, pesta porcină africană a fost confirmată la trei porci din două gospodării din oraşul Băbeni şi la un porc mistreţ găsit mort într-o pădure din comuna Goleşti.

Reprezentanţii Gărzii Forestiere Vâlcea au anunţat că, din luna mai şi până acum, au fost împuşcaţi 445 de mistreţi din cota de 2.115 a judeţului, la niciunul dintre exemplarele împuşcate nefiind descoperit virsul pestei porcine africane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel