Duțescu: Legea fondurilor de investiţii alternative, o urgență

investitii
investitii

Preşedintele Organizaţiei Profesioniştilor din Piaţa de Capital a declarat că nu ar mai exista niciun motiv pentru care Parlamentul să nu adopte, anul acesta, legea fondurilor de investiţii alternative.

Alegeri prezidentiale 2024

Legea fondurilor de investiţii alternative (FIA) reprezintă o necesitate pentru piaţa de capital, a declarat, marţi, preşedintele Organizaţiei Profesioniştilor din Piaţa de Capital (OPPC), Cristian Duţescu.

"Legea fondurilor de investiţii alternative trebuie adoptată cât mai rapid. Industria fondurilor de investiţii alternative valorează, la ora actuală, 10 miliarde de euro. Nu vorbim despre o implementare a unei directive, nu este o necesitate în acest sens, însă este o necesitate pentru piaţa de capital din România. Fondurile de investiţii alternative sunt reglementate printr-un Regulament adoptat cu trei ani înainte de intrarea României în Uniunea Europeană şi, deci, nu este adaptată nevoilor din zilele noastre. Din punctul meu de vedere, anul acesta nu ar exista vreun motiv pentru care Parlamentul României să nu adopte această lege", a spus Duţescu, într-o conferinţă de specialitate.

Proiect pus în discuție încă din 2016

 
Un proiect al Legii fondurilor de investiţii alternative a fost discutat de un grup de lucru organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), încă din prima parte a anului 2016. Adoptarea unor noi reglementări pentru FIA dă posibilitatea fondurilor de a investi sub supravegherea ASF în domenii cât mai variate şi pot fi mobilizate în mod legal resurse financiare importante care vor contribui la creşterea economică prin investiţii realizate în infrastructură, sectorul imobiliar, agricultură.

Potrivit specialiştilor, apariţia unor noi tipuri de fonduri de investiţii în piaţa financiară aduce avantaje şi investitorilor, care pot investi într-un cadru organizat şi supravegheat de ASF, în condiţiile în care valoarea investiţiilor (a unităţii de fond, a valorii activului net contabil) este certificată de un terţ independent - depozitarul.

Organizaţia Profesioniştilor din Piaţa de Capital (OPPC) organizează, marţi, o dezbatere cu tema "Fonduri de investiţii alternative - oportunităţi pentru dezvoltarea economică a României".
Evenimentul reuneşte parlamentari, investitori instituţionali, administratori de fonduri, avocaţi şi alţi specialişti ai pieţei financiare pentru a discuta despre viitorul fondurilor de investiţii, oportunităţile pe care acestea le oferă economiei şi investitorilor.
În urma dezbaterii, ideile rezultate vor face obiectul unor concluzii pe care Organizaţia Profesioniştilor din Piaţa de Capital le va transforma în propuneri pentru un proiect legislativ în domeniu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel