Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect în cazul crimei de la Iași, a fost dus astăzi în fața judecătorilor.
Marocanul Ahmed Sami El Bourkadi, suspect de uciderea celor doi îndrăgostiți, a fost dus astăzi la Tribunalul Iași. Procurorii au cerut prelungirea arestării acestuia pentru încă 30 de zile. Judecatorii au admis cererea procurorilor, prelungind perioada arestului preventiv, scrie Ziarul de Iași.
”Instanța admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Prelungește măsura arestării preventive a inculpatului Ahmed Sami El Bourkadi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, pentru o perioadă de 30 de zile.”, au precizat vineri, 14 ianuarie 2022, magistrații din cadrul Tribunalului Iași.
Potrivit unor surse ale bzi.ro, ultimele momente din viaţa lui Youssef Jniyah ar fi fost surprinse într-o discuție telefonică, chiar înainte de a fi omorât. Apropiaţi de-ai studentului marocan ar fi relatat că ultimele cuvinte ale lui Youssef Jniyah ar fi fost: „Sami este foarte beat!…”. Înregistrarea acestui apel telefonic ar fi ajuns și la oamenii legii din Iaşi, pentru a fi analizată.
„Este vorba despre o ultimă conversaţie avută de Youssef Jniyah cu o femeie, o cunoştinţă de-a sa. În cadrul conversaţiei, care a avut loc pe data de 8 decembrie 2021, în jurul orei 21:30, acesta a spus: "Sami este foarte beat!". După aceea s-au auzit lovituri, iar, mai apoi, nimic. Dovada a fost depusă la Poliţie”, ar fi menţionat sursele citate de bzi.ro.
Anchetatorii nu au confirmat dacă această discuție telefonică chiar există la dosar, dar acel „Sami” la care făcea referire sursa citată ar putea fi Ahmed Sami El Bourkadi, principal suspect în caz. Procurorii continuă ancheta în acest caz.
Ahmed Sami el-Bourkadi este suspectat că l-a ucis pe Jniyah Youssef, un tânăr de 25 de ani, student în anul II, la specializarea Medicină Generală, linia de predare în limba franceză, dar şi pe iubita acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, o tânără în vârstă de 23 de ani, elevă în anul II la o şcoală postliceală. Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu