Răsturnare de situaţie în cazul dublei crime de la Iaşi. Au fost descoperite noi probe ADN.
Publicitate
Au apărut noi indicii în cazul dublei crime de la Iași, acolo unde doi studenți au fost găsiți morți în vila pe care o închiriau. Anchetatorii ar fi descoperit două noi tipuri de ADN în casa celor doi îndrăgostiți, iar oamenii legii iau acum în calcul și posibilitatea ca suspectul marocan arestat deja să fi avut și complici. Avocata acestuia, Raluca Andrei, a făcut mai multe declarații despre cazul în care suspectul principal este clientul său, Ahmed Sami el Bourkadi.
„Într-adevăr, pe mai multe obiecte din vila respectivă, care au fost trimise în vederea expertizării la Bucureşti, au fost descoperite niște urme purtătoare de ADN. Au fost identificate şi trei urme apte pentru a se stabili profilul genetic şi ceea ce mi-a atras atenţia şi am urmărit de la bun început în dosar este un obiect vestimentar cu anumite trăsături specifice.
Şi pe acel obiect s-au descoperit patru tipuri noi de ADN. Două dintre ele sunt ale victimelor, două dintre ele sunt diferite, dar din păcate nu se poate stabili profilul genetic pentru că acele tipuri de ADN s-au combinat şi nu se poate stabili cu exactitate cui îi aparțin. Asta arată că cel puţin două persoane au mai fost în vilă pe lângă cele două victime", a spus avocata Raluca Andrei la Antena 3.
Pe acest obiect vestimentar, experţii ar fi găsit patru urme diferite de ADN: sânge ale celor doi tineri asasinaţi, plus alte două străine, neidentificate. Haina ar fi aparţinut unui tip solid şi înalt în comparaţie cu suspectul principal, Ahmed Sami el Bourkadi, scrie Ziarul de Iași. Misiunea criminaliştilor este îngreunată şi de faptul că nu au fost găsite încă telefoanele victimelor, şi nici arma crimei. Cel mai probabil, procurorul de caz va decide prelevarea AND-ului la cât mai multe persoane apropiate de cei doi tineri ucişi.
Totodată, pe un rest de hanorac roşu ars, care i-ar aparține lui Ahmed Sami el Bourkadi, ar fi fost găsite două profile genetice amestecate, dar care nu au putut fi identificate. Pe încălţămintea Pull&Bear, despre care se crede că îi aparține tot principalului suspect, nu ar fi fost găsite urme de sânge sau cenuşă.
VEZI ȘI: Dubla crimă de la Iași. Misterul din jurul unei perechi de pantofi. Avocat: Este o coincidență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu