Ducesa de York, acuzată de autoritățile turce. Află care este învinuirea

ducesa-de-york
ducesa-de-york
Alegeri prezidentiale 2024

Procurori ai Parchetului din Ankara au inculpat-o, joi, pe Sarah Ferguson, ducesă de York, pentru un documentar difuzat în 2008 care prezintă condiţiile de viaţă din orfelinatele din Turcia. Aceștia au cerut o pedeapsă de peste 22 de ani de închisoare împotriva sa, potrivit agenţiei Anatolia.

Sarah Ferguson, Ducesă de York și fostă soţie a celui de al doilea fiu al reginei Elisabeta aII-a, Andrew, este acuzată din cauza une filmări cu camera ascunsă în septembrie 2008 într-un orfelinat pentru copii cu handicap din Saray.

Documentarul difuzat în noiembrie 2008 de postul britanic de televiziune ITV1 ar fi adus "atingerea vieţii private a cinci copii", drept pentru care Ministerul Public de la Ankara a cerut pedeapsă cu închisoarea pentru fapte penale, cuprinsă între 7 şi 22 de ani şi jumătate, susține sursa citată.

În filmare apare un băieţel cu handicap întins pe jos, pe un culoar, unde s-a târât pentru a se apropia de lumina soarelui, dar şi un alt băieţel care este închis într-o cutie din lemn.

Sarah Ferguson este acuzată de Ankara de reavoinţă şi că a vrut să "păteze" reputaţia Turciei tocmai când se pune problema aderării la UE.

Pentru procesul Ducesei de York, care ar urma să se desfășoare în contumacie, nu a fost stabilită nicio dată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel