Prinţul William şi prinţesa Kate Middleton au oferit un interviu din izolare, în care au vorbit despre cum şi-au ajutat cei trei copii cu şcoala de acasă, dar şi despre momentele în care s-a aflat că prinţul Charles este infectat cu COVID-19.
William şi Kate au explicat, pentru BBC Breakfast, că "a fost o reală provocare să îşi ajute cei trei copii cu şcoala de acasă", precum şi cum au păstrat legătura cu ceilalţi membri ai familiei regale prin intermediul apelurilor video.
"De fapt, noi am continuat şcoala şi pe perioada vacanţei, dar să nu le spunem asta copiilor. Mă simt un pic rea", a spus, zâmbind, ducesa de Cambridge.
"Trebuie să recunosc, la început am fost foarte îngrijorat. Tata a avut multe infecţii pulmonare, răceli şi alte astfel de lucruri de-a lungul anilor şi asta mi-a dat încredere că va reuşi să treacă şi peste provocarea asta şi că se va vindeca. A fost şi foarte norocos, pentru că a avut doar simptome uşoare. Cred că, pentru el, cel mai greu lucru a fost să se oprească din tot ce face. Îi place foarte mult să se plimbe şi faptul că nu a putut să facă asta o perioadă cred că a fost greu. Evident, faptul că am vorbit mereu cu el şi că m-a asigurat că este bine m-a ajutat. Dar nu puteam să nu mă gândesc că are o vârstă şi astfel să mă îngrijorez", a explicat prinţul William.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu