Ducii de Sussex, despărţire de familia regală. Prima reacţie de la Palatul Buckingham

Reprezentanţii Casei Regale a Marii Britanii au oferit primele reacţii după ce Meghan şi Harry, ducii de Sussex, şi-au anunţat mutarea în Amerinca de Nord şi despărţirea de Casa Regală. 

Alegeri prezidentiale 2024

"După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie", au transmis prinţul Harry şi Meghan Markle, ducele şi ducesa de Sussex, într-un comunicat transmis de Palatul Buckingham.

"Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina", precizează prinţul Harry şi Meghan Markle, citează Mediafax presa din Marea Britanie.

Prima reacţie de la Buckingham 

”Discuțiile cu ducele și ducesa de Sussex sunt într-un stadiu incipient. Le înțelegem dorința de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt chestiuni complicate care vor dura mult”, arată un comunicat al Palatului Buckingham.

Regina Elisabeth a II-a ar fi fost "luată prin surprindere", potrivit corespondentului regal al BBC Jonny Dymond, întrucât discuțiile privind viitorul cuplului ar fi fost demarate, dar se aflau într-un stadiu incipient.

Palatul Buckingham, reședința oficială a reginei Elisabeth a II-a, a transmis că trebuie să fie rezolvate "chestiuni complicate".

Al doilea caz de ruptură în familia regală 


În noiembrie anul trecut, prinţul Andrew, fiul mijlociu al reginei Elizabeth a II-a, a anunţat că renunţă la atribuţiile publice regale, pe fondul scandalului generat de relația cu miliardarul american Jeffrey Epstein, care, cu câteva luni înainte, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York, în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale, scrie Mediafax. 

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel