DuckDuckGo, motorul de căutare care nu colectează date personale, a depăşit 100 de milioane de căutări pe zi.
Motorul de căutare DuckDuckGo promite că nu colectează datele utilizatorilor și că nu le vinde mai departe în scopuri comerciale. De asemenea, activitatea utilizatorilor în căutări nu este monitorizată, deci tot ce caută ar trebui să fie privat, iar informațiile introduse pe site-ul serviciului nu vor fi folosite pentru a livra reclame în mediul online.
De aceea, probabil, DuckDuckGo a reușit să atingă un record de peste 100 de milioane de căutări într-o singură zi, după ce în ultimele câteva luni beneficia de 65,2 milioane de căutări zilnice în medie. Recordul a fost stabilit pe 11 ianuarie, iar acum media se ridică undeva la 91 de milioane de căutări pentru primele două săptămâni din 2021.
Conform Kamyl Bazbaz, vice președintele DuckDuckGo, creșterea serviciului de căutare are loc organic, prin recomandările utilizatorilor, iar acesta este disponibil pe platformele mobile sub formă de aplicație, poate fi setat în browsere drept motor implicit și există chiar și o extensie de Chrome care să asigure căutări rapide, scrie go4it.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu