Dulceaţa de cireşe negre Topoloveana, fără zahăr adăugat şi fără conservanţi, va putea ajunge pe mesele consumatorilor începând de vineri, după ce va fi lansată pe piaţă în cadrul Târgului Festin Românesc, organizat în Parcul Sebastian din Bucureşti, informează producătorul Sonimpex Serv Com.
Recunoscută pentru calitatea produselor tradiţionale prezentate, ediţia a doua a acestui târg va mai oferi vizitatorilor două premiere: prezenţa a două produse înregistrate de Comisia Europeană ca "Indicaţie Geografică Protejată", respectiv magiunul de prune Topoloveni şi berea Budějovický Budvar, dar şi a roşiilor de Izbiceni - viitoare candidate la înregistrarea ca produs cu indicaţie geografică protejată la nivel european
Deoarece Târgul Festin Românesc, organizat între 29-31 iulie, este dedicat "Lăsatului secului pentru Postul Sf. Fecioare Maria", organizatorii evenimentului vor oferi vizitatorilor care doresc să ţină postul bucate rafinate pe bază de fructe, legume şi cereale, dar şi specialităţi din carne, lapte, brânză, ouă pentru cei care nu şi-au propus acest lucru. Bineînţeles că nu vor lipsi băuturile tradiţionale şi spectacolele live de cântece ale lui Ion Popa şi de dansuri ale ansamblurilor din Topoloveni (Argeş) şi Izbiceni (Olt).
Dulceaţa de cireşe negre Topoloveana este unul din cele mai recente produse ale Sonimpex Serv Com, înregistrat la OSIM în septembrie 2010 şi premiat de Institutul de Gust şi Calitate de la Bruxelles (ITQI) în mai 2011 cu "Superior Taste Awards". Vizitatorii vor putea degusta această dulceaţă şi o vor putea cumpăra direct de la producător.
Vizitatorii târgului vor mai putea cumpăra legume proaspete de Izbiceni (Olt), brânză din lapte de vacă, oaie şi capră cu derivate (caşcavele - afumate şi neafumate, telemea, urdă dulce şi sărată, burduf simplu şi în coajă de brad, specialităţi de brânză cu verdeţuri, caşuri - brânză fermentată în mod tradiţional - oferite de producători din Fundata (Braşov), Jina Sibiului, Galaţi, Asău/Bacău şi Topoloveni/Argeş), carne şi preparate din carne (cârnaţi, pastrame, afumături), precum specialităţi din raţă, gâscă şi jigo de berbecuţ, specialităţi secuieşti, pastrame şi cârnaţi din carne de vânat, pastrame şi cârnaţi din oaie, salamuri, parizer, cârnaţi, tobă, muşchiuleţ crud afumat -produse tradiţionale româneşti oferite de producători din Covasna, Suceava, Botoşani şi Galaţi.
De asemenea, la târg se vor găsi şi specialităţi internaţionale: italieneşti (brânzeturi, prosciutto), franţuzeşti (dulceţuri) şi ungureşti, pâine şi specialităţi de panificaţie, miere de albine (miere ecologică, specialităţi preparate cu miere şi propolis), sucuri - oferite de producători din Blaj (Alba) şi Constanţa, dulciuri, cozonaci şi plăcinte produse pe loc, în târg, dulci şi sărate, covrigi şi turtă dulce oferite de cofetari şi patiseri din Maramureş, Suceava, Botoşani şi Topoloveni, ceaiuri şi siropuri naturale din plante, sucuri naturale din fructe şi cereale (bragă), băuturi alcoolice de la cramele Boţârcani (Argeş), Pietroasele Buzău şi pălinca Trămuţa de Bihor, obiecte meşteşugăreşti, vase din ceramică, îmbrăcăminte (ii, rochii), covoare olteneşti, obiecte casnice şi mic mobilier din lemn, podoabe, arame şi produse din piele.
sursa: Agerpres
Citeşte şi:
Ministerul Turismului a pus frunza pe magiunul de Topoloveni. Ascultă aici IMNUL MAGIUNULUI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu