Dulciuri pe placul creierului. Ce recomandă neurochirurgul Vlad Ciurea

ciocolata-neagra
ciocolata-neagra

Creierului îi plac dulciurile, dar este important să îi oferim variante sănătoase. Află ce dulciuri recomandă neurochirurgul Vlad Ciurea. 

Creierul suferă dacă avem un mic dejun agitat, dacă mâncăm pe drum sau vorbind la telefon, dacă îl supunem unui efort continuu, fără să-i dăm nimic în schimb. 

„Creierul așteaptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, recomandă prof. dr. Vlad Ciurea, neurochirurg. 

„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul", a subliniat neurochirurgul Vlad Ciurea la interviurile Libertatea Live. 

Începe ziua cu 2 pahare de apă

„Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei. Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, mai spune neurochirurgul.

Alimente care hrănesc creierul

„Micul dejun trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din citrice, caroten și altele, care aduc și energie, și oligoelemente, care ajută la transmiterea în interiorul creierul. Este foarte important!", subliniază Vlad Ciurea.

Creierul nu suportă grăsimea, dar în schimb iubește mierea

Neurochirurgul mai spune că este mai sănătoasă pentru creier carnea cu puține calorii decât slănina. „Da, este rău pentru creier să mănânci carne. Dar, în cantități mici, carnea este perfect bună pentru întreg organismul. Cea mai bună este carnea cu calorii puține. Carnea de curcan și de pește sunt cele mai bune. Creierul nu acceptă grăsimea, nu acceptă slană. O dată, de sărbători, merge. Dar, în rest, nu duce la nimic bun", mai spune medicul.

Nu orice dulce este bun pentru creier. Zahărul, de exemplu, îi face rău creierului prin modificările chimice pe care le produce. Prof. Vlad Ciurea este de acord cu „ciocolata cât mai neagră, non-siropată, merge perfect cât mai fresh. Apoi, cacao. Creierul iubește mierea, ca dulce", explică neurochirurgul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel