Muzeul Municipiului Bucureşti îşi invită vizitatorii să participe duminică la evenimentul "Ziua porţilor deschise a Caselor Memoriale" din administrarea instituţiei.
Cu acest prilej, vor putea fi vizitate atractive destinaţii culturale, precum: Palatul Voievodal Curtea Veche, Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", Colecţia de artă plastică "Frederic Storck şi Cecilia Cutescu Storck", Muzeul Memorial "Dr. Victor Babeş", Muzeul Memorial "C. I. şi C. C Nottara", precizează un comunicat remis vineri de Muzeul Municipiului Bucureşti.
O serie de prelegeri desfăşurate sub genericul "Observatorul şi istoria astronomiei româneşti", o expoziţie de carte cu ilustraţii realizate de Ligia Macovei - "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris" -, un concert de şansonete susţinut de chitaristul Cătălin Costache, o expoziţie de fotografii "Casa familiei Storck de la Balcic", deschiderea unei expoziţii intitulate "Victor Babeş, savant de talie mondială", prilejuită de împlinirea a 55 de ani de la deschiderea muzeului, sunt câteva dintre acţiunile propuse de instituţiile menţionate, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu