Dumitru Buzatu a fost adus miercuri la Curtea de Apel Iaşi.
UPDATE:
Curtea de Apel Iaşi a amânat soluţionarea contestaţiei privind arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Dumitru Buzatu, după ce avocatul lui a cerut acest lucru.
Dumitru Buzatu a solicitat, prin avocat, amânarea judecării cauzei, pentru a putea studia dosarul în care este acuzat de luare de mită, iar judecătorii au decis ca o nouă şedinţă să fie programată pentru joi, la ora 13.00, transmite Agerpres.
"Am solicitat instanţei să amâne judecata cauzei pentru a avea şi noi acces la dosarul cauzei. Până la acest moment, din nefericire, singurele probe la care am avut acces sunt cele care s-au scurt, pe căi neştiute, în presă. Noi nu am avut acces la dosarul cauzei. Am solicitat şi instanţa a încuviinţat să avem acces la dosarul cauzei", a afirmat avocatul Daniel Atasiei.
Potrivit avocatului, Dumitru Buzatu nu a făcut, miercuri, declaraţii în faţa magistraţilor Curţii de Apel Iaşi.
"Clientul meu nu a făcut astăzi declaraţii. Singurele discuţii care s-au purtat au fost discuţii de natură procedurală, cu privire la respectarea dreptului la apărare. Misiunea noastră ca avocaţi este ca, în timpul care ne-a rămas la dispoziţie, practic 24 de ore, şi în raport şi de programul de arhivă al instanţei, să putem parcurge cele volume de urmărire penală din acest dosar şi, eventual, înregistrările audio-video, care au fost efectuate de Ministerul Public în faza de urmărire penală", a adăugat Atasiei.
Știrea inițială:
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a ieșit miercuri din arest pentru a fi adus la Curtea de Apel Iaşi, acolo unde se judecă contestaţia deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia, pentru luare de mită.
VEZI ȘI: Fiul lui Dumitru Buzatu, primele declarații după ce tatăl său a fost arestat pentru mită. Bogdan Chirieac: O analiză corectă
Contestaţia a fost depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu, după ce Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă a acestuia, transmite Agerpres.
Buzatu este acuzat de DNA, în urma unui flagrant, că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri a cărui societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad - Laza - Codăeşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu