Dumitru Buzatu a dezvăluit, la emisiunea "100 de minute", moderată de Alessandra Stoicescu, de la Antena 3, cum a votat și care au fost cele mai grave acuzații la adresa celor excluși astăzi din PSD.
Dumitru Buzatu a declarat, luni seară, că a votat împotriva excluderii lui Marian Neacșu și a lui Adrian Țuțuianu din PSD. În privința fostului secretar general al PSD, social-democratul susține că ar fi existat negocieri cu PNL.
"Acuza pentru care s-a dat votul de excludere este o acuză foarte gravă. Eu nu am niciun fel de informație, nu am vreo probă și nici nu cred că aveam cum. A fost acuzat că a tratat cu PNL-ul ca în eventualitatea unei moțiuni de cenzură, o parte dintre deputați și senatori să voteze. Și aici e o discuție destul de complicată de dus. Nu cred că Marian Neacșu avea autoritatea de a tranmiste un ordin către deputați și senatori să voteze împotriva propriului executiv", a declarat social-democratul.
"Țuțuianu a fost un om foarte bun"
În cazul lui Țuțuianu, Buzatu susține că totul a plecat de la înjurăturile care nu au putut fi suportate de șefii din PSD. "Adrian Țuțuianu a fost un om foarte bun, și-a făcut treaba, a obținut niște rezultatre excelente, dar în același timp, el are o anuită rigiditate. Trebuie să înțelegem că fiecare dintre noi e construit într-un anumit fel și dacă eu pot să suport să fiu înjurat și evident mă uit mai degrabă la faptele oamenilor decât la ceea ce vorbesc câteodată, alte persoane nu pot"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu