Preşedintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, a spus că „toate cazurile despre care vorbeşte Dumitru Coarnă le ştia nu de anul acesta, ci de doi, trei ani de zile”. De asemenea, în presă a apărut informaţia potrivit căreia acesta s-a pensionat la 45 de ani și s-a reangajat la sindicat. În acest context, l-am contactat pe Dumitru Coarnă.
În exclusivitate pentru DC News, Dumitru Coarnă a declarat: „Cazurile acestea sunt din 2017, cum să ştiu de ele de trei ani? Ultimul a fost pe 27 iulie 2017."
În cadrul conversaţiei, Coarnă a spus că a primit de la doctori un diagnostic crunt: cancer.
„Eu am cancer. Am făcut chimioterapie, am fost operat la colon. Am fost în comă, am fost la zece zile de cimitir. Sunt pensionat medical, iar sindicatul este o instituţie de drept privat. Eu lucrez din anul 1982, din 1987, în poliţie. În 2008, lucram la Poliţia Judeţeană Călăraşi. La un control de rutină, făceam examenul medical. Medicul nostru a avut ceva probleme cu mine la analize, nişte suspiciuni. Am fost internat. În 2009, a recidivat. Mi-a spus: bă, băiatule, dacă nu te potoleşti, mori! În 2009, când aveam 45 de ani, 27 de ani de muncă, dintre care 20 de ani în Poliţie, medicul mi-a zis: vrei să mori sau să trăieşti? Hotărăşte-te. Şi am fost pensionat cu invaliditate de gradul 3. După care, la sindicat am fost angajat cu contract individual pe perioadă determinată. Şi am ajuns unde am ajuns. M-am forţat, m-am forţat, m-am forţat. Sunt operat de trei ani de zile de cancer. Am făcut chimioterapie. Oricând poate să facă metastază şi să mor. Nu am vrut să fac publică povestea, dar văd că o fac alţii", a spus Coarnă.
„Eu nu doresc nimănui să treacă prin ce trec eu. Nu le doresc nimic, doar sănătate”, a mai spus Dumitru Coarnă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu