Dumitru Costin, liderul BNS, a declarat, la DC News, că România are la dispoziție resurse financiare care pot fi folosite pentru redresarea economică și socială, având în vedere faptul că sfârșitul anului trecut, aproape 12 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, au rămas necheltuiți, din perioada de programare 2014 - 2020.
În emisiunea "Ce se întâmplă?”, realizată de către jurnalistul Răzvan Dumitrescu, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că, așa cum afirma, în scrisoarea deschisă adresată primului ministru, în urmă cu două săptămâni, prin care îi cerea convocarea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, țara noastră dispune de resurse financiare, sume alocate și neconsumate în perioada 2014-2020.
”România avea, undeva la sfârșitul anului trecut, începutul acestui an, aproape 12 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, necheltuiți, din perioada de programare 2014 - 2020. În momentul de față, în România, chiar în această săptămână, se derulează o vizită tehnică a unei echipe de la Comisie, care reprezintă mai multe directorate generale și care evaluează ce poate trage România până la sfârșitul anului viitor - 31 decembrie 2023. Banii pe care i-am avut alocați până la 31 decembrie 2020, pot fi trași și cheltuiți pe proiecte începute și neterminate până în 31 decembrie 2023”, a explicat Dumitru Costin.
Liderul BNS a precizat că ultimele evaluări făcute de experții români din Ministerul Fondurilor, dar și de experții Comisiei Europene, ar arăta că România va putea să cheltuie, din cele 12 miliarde de euro rămase, încă 5 miliarde de euro, pe proiecte aflate în curs de derulare, pe ritmul asumat prin contracte și prin mecanismele de decontare.
”Asta înseamnă că România are la dispoziție 7 miliarde de euro, banii alocați deja pe care îi poate reorienta către alte tipuri de măsuri. Pentru că Comisia Europeană a transmis deja statelor membre că nu are de unde să mai dea bani în plus. Pentru că avem, cel puțin pentru România, aproape 30 de miliarde de euro pe PNRR, plus încă 50 de miliarde de euro, care încă nu au fost negociați, pe noua perioadă de programare 2021 - 2027”, a spus Dumitru Costin.
În opinia liderului BNS, nu există o justificare în fața Comisiei Europene pentru obținerea unor fonduri vizând măsuri de integrare a refugiaților, refacerea economiei afectată sau măsuri de securizare din punct de vedere energetic sau alimentar etc. Dumitru Costin a concluzionat că vestea bună este din punctul său de vedere, faptul că există 7 miliarde de euro, pentru care Comisia europeană așteaptă un plan de măsuri care să permită utilizarea lor în scop de redresare economică și socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu