Dumitru Dragomir așteaptă sentința în privința tranzacției imobiliare

dragomir
dragomir

Magistrații Înaltei Curți de Casație și  Justiție urmează să se pronunțe, luni,  în procesul în care sunt judecaţi preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi Gino Iorgulescu în legătură cu o tranzacţie imobiliară supraevaluată, care ar fi costat Liga peste 350.000 de euro.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) urmează să respingă sau să admită recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul în care Tribunalul Capitalei şi Curtea de Apel Bucureşti au decis achitarea preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fiului acestuia, Bogdan Dragomir, a lui Gino Iorgulescu şi a şoferului LPF Florin Bogdan Bădiţă.

 La ultimul termen de judecată al procesului, în 24 septembrie, procurorul DNA a susţinut, în faţa judecătorilor ICCJ, că Tribunalul şi Curtea de Apel Bucureşti i-au achitat în mod greşit pe preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi pe Gino Iorgulescu, pe motiv că probele acuzării nu dovedesc faptele imputate, şi a cerut în consecinţă condamnarea celor doi la pedepse cu executare, scrie Mediafax.

 Procurorul a susţinut că tribunalul a apreciat că probatoriul este insuficient pentru dovedirea acuzaţiilor, subliniind că această argumentaţie a instanţei este nejustificată, întrucât probele dovedesc corupţia şi spălarea de bani de care sunt acuzaţi inculpaţii din acest dosar.

 Totodată, procurorul a precizat că documentele Gărzii Financiare, dar şi ale altor instituţii, dovedesc acţiunile celor patru.

 O altă eroare comisă de tribunal ar fi, în opinia procurorului, aceea că menţionează faptul că Adunarea Generală a LPF ar fi cerut şi ar fi fost de acord cu contractul privind cumpărarea terenului ce face obiectul acestei cauze, afirmaţie "total neprobată". Procurorul a arătat că instanţa nu motivează această afirmaţie, iar la dosar nu există niciun astfel de document.

 DNA impută tribunalului şi susţinerea faptului că Dumitru Dragomir ar fi fost mandatat de Adunarea Generală a LPF să se ocupe de perfectarea contractului privind terenul respectiv.

Procurorul a susţinut că nu înţelege de ce trebuia reconfirmat un astfel de mandat şi că nu înţelege de ce Dumitru Dragomir i-a pus la acel moment pe membrii AG să meargă fiecare la notar şi să declare pe proprie răspundere că el a fost mandatat în 2001 pentru demersurile privind achiziţia terenului. "Dragomir nu se opreşte aici cu preconstituirea de probe, ci se poate observa foarte clar, din stenograma Adunării Generale din 12 decembrie 2007, cum Dumitru Dragomir le cere membrilor AG să dea o declaraţie la notar cum că el a fost mandatat în 2001 pentru a se ocupa de achiziţionarea acelui teren. (...) Cum e posibil ca şoferului să i se vândă o bucată de teren în continuarea celui achiziţionat de LPF cu 60 de dolari, în vreme ce LPF-ului i s-a vândut cu 200 de dolari", a mai arătat magistratul DNA.

 În consecinţă, procurorul a cerut pedepse cu executare în cazul lui Dumitru Dragomir, pentru luare de mită, şi al lui Gino Iorgulescu, pentru spălare de bani.

 Totodată, el a cerut să fie condamnaţi şi fiul lui Dragomir, Bogdan Dragomir, precum şi şoferul LPF, Florin Bădiţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel