EXCLUSIV  Dumitru Gheorghiu, fost expert DNA: Dosarul profesorului Irinel Popescu, o varză de Bruxelles foarte urât mirositoare. A acceptat funcția pentru copilul lui: transplantul de ficat

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Dumitru Gheorghiu, specialist economic, fost expert DNA, a spus că dosarul profesorul Irinel Popescu, părintele transplantului hepatic în România, este „o varză de Bruxelles foarte urât mirositoare”.

„Din experiența pe care o am, pot să vă zic că primul dosar al profesorului Irinel Popescu este o varză de Bruxelles foarte urât mirositoare. Cu mulți ani înainte, se semnase un contract cu o firmă prestigioasă de IT. Domnul profesor a acceptat funcția de președinte al Casei de Asigurări și a fost acolo vreo nouă luni, deci insignifiant, dar știți de ce a acceptat? Pentru copilul lui: pentru copilul lui de suflet care se cheamă transplantul de ficat în România. El a insistat foarte mult ca transplantul de ficat să beneficieze de aparatura necesară.

El se ocupa și de instruirea oamenilor. Domnul profesor Irinel Popescu a format câteva echipe care pot face, la orice oră din zi sau din noapte, transplant de ficat. Oricând acele echipe pot face lucrul acesta. Omul acesta a salvat mii de oameni”, a zis Dumitru Gheorghiu, specialist economic, fost expert DNA, la DC News și DC News TV, în cadrul emisiunii „Deferiți mass-media” unde a fost invitat alături de avocatul Cristian Winzer.

VEZI ȘI: Avocatul Winzer: „În cazul prof. dr. Irinel Popescu, fapta nu există”. Paradox cu acuzațiile care i se aduc „părintelui transplantului hepatic din România” 

Avocatul Cristian Winzer a explicat paradoxul din acuzațiile care i se aduc marelui profesor Irinel Popescu, supranumit „părintele transplantului hepatic din România”.

Pe scurt, ideea este simplă: fapta nu există. Prof.dr. Irinel Popescu ar fi „promis suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul D.N.A. (…) pentru ca acestea să dispună soluții de netrimitere în judecată (…) și măsuri procesuale favorabile”.

În realitate, avocatul Cristian Winzer spune că fapta penală care, cu vădită rea-credință, îi este reținută profesorului nu există. Probele aflate la dosarul cauzei confirmă că marele profesor nu a promis, nu a oferit și nu a dat vreodată bani sau alte foloase (nici direct și nici indirect, nici personal și nici prin intermediari, nici din inițiativă personală și nici măcar la provocarea organelor de urmărire penală) nici ca să „scape” de dosarul penal care îl viza, nici ca să-și „cumpere liniștea”, nici ca să „îi înduplece pe procurorii și ofițerii D.N.A.” și nici în vreun alt scop elucubrant.

Cum a ajuns Irinel Popescu, „părintele transplantului hepatic din România”, în vizorul DNA într-un dosar cu atât de multe semne de întrebare?

Avocatul Cristian Winzer a spus că nu are răspuns clar la această întrebare: „Nu știu ce i-a mânat în luptă pe cei care au inițiat o procedură atât de complexă. (...) Cred că două vorbe ar putea descrie situația, respectiv cele care erau folosite, la un anumit moment, de o anumită persoană (n.r. - Laura Codruța Kovesi): „a decapa” și „a înhăța””.

Un real abuz

„Situația profesorului Irinel Popescu este un real abuz. Așa reiese din materialul probator. Am reprezentarea a ceea ce spun și nu mă feresc de cuvinte”, a zis avocatul.

Acuzarea nici măcar nu s-a pus de acord

Paradoxul este că „acuzarea nici măcar nu a putut să stabilească intervalul de timp în care Irinel Popescu se presupune că a săvârșit infracțiunea de luare de mită. Nici noi nu am înțeles care este claritatea acuzației. Poate că, la un moment, se va încerca să ni se expliciteze mai clar. Orice persoană trebuie să înțeleagă de ce este acuzată”.

Faptele, așa cum sunt descrise de către acuzare, nu există

„Primul dosar vizează două infracțiuni. Una de abuz în serviciu și una de luare de mită. Ele sunt cumva completare, după cum sunt descrise de procurori. Doar că nici măcar acuzarea nu se pune de acord, de exemplu, privind modalitatea prin care domnul profesor a luat pretinsa mită. Uneori se spune că a luat-o personal, alteori se spune că a luat-o prin intermediari. Faptele, așa cum sunt descrise de către acuzare, nu există. O spun ca om care știe dosarul și cu experiență la nivel penal. Apare evident întrebarea: „De ce acest dosar?! De ce i se întâmplă aceste lucruri?”, a mai zis avocatul Cristian Winzer într-un interviu cu Bogdan Chirieac la DC News și DC News TV.

Urmăriți aici interviul complet:

Youtube video image

VEZI ȘI: Excelență în medicină: Profesorul Irinel Popescu a reușit cea mai spectaculoasă operație. Cum a scris istorie părintele transplantului hepatic în România - https://www.dcnews.ro/excelenta-in-medicina-profesorul-irinel-popescu-a-reusit-cea-mai-spectaculoasa-operatie-cum-a-scris-istorie-parintele-transplantului-hepatic-in-romania_913367.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel