Dumitru Horia Ionescu, despre cauzele anilor de închisoare ai Părintelui Stăniloae: A fost introdus în lotul Rugului Aprins

Pentru a comemora memoria Părintelui Dumitru Stăniloae, la microfonul Avangardei vorbește Dumitru Horia Ionescu, nepotul Părintelui Stăniloae și fiul Lidiei Stăniloae. Dumitru Horia Ionescu intră în dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu.

Iată o parte din dialog:

Pr. Stăniloae, Șagunist până la moarte. Dumitru Horia Ionescu: „Un lucru foarte drăguț, când s-a întors din închisoare, una dintre primele întrebări pe care i le-au pus a fost dacă i-a rămas șapca de Șagunist. Și rămăsese.”

I.V.: A mers la Sibiu pentru că era aproape de Vlădeni?

D.H.I.: Nu, întâi a mers la Brașov, deci a fost Șagunist. Un lucru foarte drăguț, când s-a întors din închisoare, una dintre primele întrebări pe care i le-au pus a fost dacă i-a rămas șapca de Șagunist. Și rămăsese. A fost foarte norocos, nu știu, cred că acolo li se imprima ceva, erau șaguniști până la moarte. 

I.V.: Un liceu foarte bun. 

D.H.I.: Am înțeles că sunt 18 academicieni de acolo. 

Pr. Dumitru Stăniloae, prietenul fizicianului Werner Heisenberg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică

I.V.: Inclusiv Președintele Academiei Române, Ion Aurel Pop, este absolvent de Șaguna. 

D.H.I.: După aceea, nu a fost în mod obligatoriu opțiunea lui Sibiul, s-a dus la Cernăuți. Și a avut, la început, legătură cu Mitropolitul Bălan, care era, mmm... La Atena, când își făcea doctoratul, era împreună cu viitorul Episcop Popovici, de la Oradea; ei au fost prieteni foarte buni toată viața. Și Popovici îi scria: „Bălan, am făcut asta, și am făcut asta, și am făcut asta”. Și la sfârșitul scrisorii bunicul meu îi scria: „Da, studiile mele merg bine, vă sărut dreapta.” Și când Mitropolitul Bălan îi răspundea, tot așa îi răspundea, o scrisoare lungă lui Popovici, și la sfârșit scria: „Multe salutări și binecuvântări pentru Stăniloae”. Inițial nu au fost într-o relație foarte apropiată, însă după aceea, Mitropolitul Bălan, după ce bunicul meu s-a întors din Germania, l-a selectat pentru a fi profesor la Academia Andreiana, cum se numea atunci, la Sibiu. 

I.V.: La Tübingen a fost atunci. 

D.H.I.: Nu, la Tübingen nu a fost, la München și la Berlin. Fiindcă la München a studiat Bizantinologia, cu profesorul Heisenberg, tatăl fizicianului. De altfel, bunicul meu a fost cu fizicianul prieten toată viața. Intrase în casa lui Heisenberg, era foarte bine primit.

Dumitru Stăniloae, tăcut când vedea vorba de anii detenției de la Aiud. Dumitru Horia Ionescu: „Nu a povestit niciodată ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu era o temă de discuție”

I.V.: Pentru că ai pomenit de perioada de detenție a Părintelui, cum se raporta la anii aceia, cum privea anii aceia, care era perspectiva?

D.H.I.: Nu, nu vorbea. Foarte puțin vorbea. De fapt, am o singură amintire. Mergeam cu trenul de la Sibiu la Cluj. Și trenul a oprit în Aiud. Bunicul meu s-a uitat pe geam și a zis: „Da, Aiud.” Asta a fost. Nu a povestit niciodată ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu era o temă de discuție. Era ceva pe care, cel puțin pentru noi, îl scosese din orice fel de dialog. 

I.V.: Câți ani a fost închis?

D.H.I.: Cinci!

Detenție din pricina asocierii cu Rugul Aprins? Dumitru Horia Ionescu despre cauzele anilor de închisoare ai Părintelui Stăniloae: „A fost introdus în lotul Rugului Aprins. Asta e adevărat.”

I.V.: Cinci ani! Cât a contat experiența extraordinară a Rugului Aprins în biografia lui?

D.H.I.: El nu a făcut niciodată parte din Rugul Aprins. Și explicația este foarte simplă. Cred că – aceasta e părerea mea, cel puțin – avea cumva experiențe spirituale, duhovnicești, teologice, diferite. Bunicul meu era teolog. Și asta era ceea ce îl interesa. Se bucura foarte mult să fie în legătură cu intelectualii Rugului Aprins. Socializa foarte bine cu ei, se simțea foarte bine cu ei, îl plăcea. Unul dintre motivele pentru care, în 1953, 1954, a exclus să se mai întoarcă la Sibiu... Mitropolitul Bălan i-a spus să revină la Sibiu prin 1952-1953 și bunica mea ar fi vrut, fiindcă ea era sibiancă adevărată; dar el nu a mai vrut, fiindcă avea acum această experiență și această socializare cu intelectualii bucureșteni, care devenise foarte importantă. A fost în legătură cu ei, fără a fi un membru al Rugului Aprins. A făcut două-trei conferințe, a fost introdus în lotul Rugului Aprins, de facto, la sfârșit, pentru că el a fost arestat pe 16-17 septembrie 1958, când, de fapt, toți ceilalți erau arestați. Însă a fost introdus în lotul Rugului Aprins. Asta e adevărat. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News