Dumitru Nicolae, eliberat condiţionat. Motivarea DECIZIEI

Judecătoria Sectorului 4 arată în motivarea deciziei de liberare în cazul lui Dumitru Nicolae, zis Niro, condamnat în dosarul Microsoft, că în perioada detenţiei a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat de patru ori, a câştigat prin muncă 36 de zile şi a participat la activităţi culturale. Decizia judecătoriei nu este definitivă, conform România TV.

 

Alegeri prezidentiale 2024

"Instanţa reţine că, în perioada executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament corespunzător, nefiind sancţionat disciplinar şi fiind recompensat de 4 ori, din care 3 recompense privind permisiunea de ieşire din penitenciar. Totodată, petentul condamnat a fost folosit la muncă şi a câştigat astfel 36 zile, iar în prezent execută pedeapsa în regim deschis. Petentul a participat la activităţi cultural educative şi se află la prima analiză a comisiei de propuneri pentru liberarea condiţionată, nefiind cunoscut cu antecedente penale. În consecinţă, având în vedere şi concluziile procesului verbal întocmit de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, instanţa apreciază că petentul a dat dovezi temeinice de îndreptare", se arată în motivarea instanţei.

Judecătorul mai reţine că timpul petrecut în închisoare de Nicolae Dumitru a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta şi-a putut forma o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Avocatul lui Dumitru a arătat în timpul şedinţei că a făcut dovada achitării obligaţiilor civile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, dar şi faptul că s-a apreciat de către Comisia de liberări din cadrul penitenciarului că petentul poate fi liberat condiţionat, notează sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel