La 5 octombrie 1993 a murit părintele profesor Dumitru Stăniloae, considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi şi gânditori creştini din lume cu contribuţii fundamentale în domeniul dogmaticii.
Se împlinesc 27 de ani de la moartea renumitului teolog, Dumitru Stăniloae. Acesta a decedat la București pe 5 octombrie 1993 și este considerat unul dintre cei mai mari gânditori creştini din lume. Iată o scurtă istorie a activității sale.
S-a înscris la Facultatea de Litere din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 – 1927). La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928. Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena (1927–1928), Munchen și Berlin (1928–1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad.
Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana” din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. Între 1929–1932 și 1936–1937 predă Apologetică, între 1932–1936 Pastorală, iar între 1929 și 1934 - limba greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946
Este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 și protopop stavrofor în 1940. Este ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului și consilier arhiepiscopesc. Începând cu ianuarie 1934 și până în mai 1945 este redactor al publicației „Telegraful Român”. În 1958 a fost reținut de Securitate alături de membrii mișcării Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa. În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.
Din ianuarie 1963, odată cu eliberarea de la Aiud, ocupă funcția de funcționar la Sfântul Sinod, reluându-și în octombrie postul la catedră. În 1968 este invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susține conferințe. În 1969 conferențiază la Oxford. Merge la Vatican, ca membru al delegației B.O.R., în 1971.
Este numit “Doctor Honoris Causa” al Institutului ortodox Saint Serge din Paris în 1981 și este premiat la Londra cu distincția onorifică “Crucea Sf. Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice și creștinești.
A fost membru titular al Academiei Române din 1991, potrivit bucpress.eu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News