Află în articol cine a donat 50 de milioane de dolari pentru campania fostului președinte Donald Trump.
Campania prezidențială a lui Donald Trump a primit 50 de milioane de dolari de la miliardarul conservator Timothy Mellon, se arată într-un document federal depus joi.
Fondul Super-Pac, numit ”MAGA Inc”, a dezvăluit Comisiei Electorale Federale că a primit peste 68 de milioane de dolari de la donatori luna trecută.
Reuters a raportat că Mellon, un moștenitor al familiei de bancheri Mellon din Pittsburgh, a dat 50 de milioane de dolari. Alte 10 milioane de dolari au venit de la miliardarii Liz și Dick Uihlein.
Presa americană a relatat că Mellon a trimis donația la o zi după ce Trump a fost condamnat pentru 34 de acuzații de falsificare a registrelor de afaceri în procesul său din New York.
Mellon a fost, de asemenea, cel mai mare donator al candidatului independent la președinție Robert F. Kennedy Jr., oferindu-i cel puțin 20 de milioane de dolari.
Super-Pac-urile sunt ”comitete de acțiune politică” independente care pot strânge sume nelimitate de bani pentru a susține un candidat la alegeri.
Donația lui Mellon i-a ajutat pe aliații pro-Trump să cheltuiască mai mult decât aliații președintelui american Joe Biden în campania electorală din ultimele săptămâni.
Mellon, care locuiește în Wyoming și este rareori fotografiat, este un pilot amator care a investit și a condus companii legate de transporturi.
Forbes estimează că familia Mellon are o valoare de aproximativ 14,1 miliarde de dolari.
Între timp, Reuters a relatat că miliardarul Mike Bloomberg a donat aproape 20 de milioane de dolari pentru Super-Pac-urile care îl susțin pe Biden.
Contribuția lui Bloomberg a inclus 19 milioane de dolari către un grup independent pro-Biden cunoscut sub numele de Future Forward sau FF PAC.
Alți 900.000 de dolari au fost dați către Biden Victory Fund, care este un amalgam de comitete ale campaniei lui Biden și ale Partidului Democrat, conform BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu