După ce i-a alungat pe bucureșteni în Ilfov, Nicușor Dan le bate obrazul, că primesc prea mult pentru drumuri și grădinițe

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Nicuşor Dan a pus în dezbatere publică, duminică, proiectul de buget pe 2024 al Primăriei Generale, menţionând că şedinţa de vot va fi în data de 1 sau 4 martie. Exceptând sumele care doar trec prin conturile Primăriei, cum ar fi banii dați de guvern pentru salariile medicilor, PMB va cheltui în acest an circa 6,5 miliarde de lei.

Candidatul USR și PMP a lansat și un atac politic la adresa guvernului și a majorității parlamentare.

"Din păcate, avem mai puţini bani decât anul trecut, a spus Nicușor Dan, în conferința de presă în care a anunțat proiectul de buget. Avem 620 de milioane de lei care ni s-ar cuveni şi pe care Guvernul a propus şi Parlamentul a decis să nu ni-i dea, o reducere de la 50% la 47% a impozitelor pe salarii ale bucureştenilor, care ar fi trebuit să fie 50% la noi şi au fost 47%”, a spus Nicușor Dan, arătând spre Ilfov, care ar fi beneficiat de diferență.

”Sunt din cauza asta foarte multe lucruri pe care am fi dorit să le facem şi pe care nu am avut bani să punem în buget ca să le facem. De exemplu, deşi ALPAB-ul a propus, am tăiat în mare parte paza din parcuri, am tăiat 100 de milioane de la Administraţia Străzilor pentru reparaţii de străzi şi trotuare (...), dar vrem să fim responsabili cu bugetul local, să nu ducem Primăria din nou în zona de faliment", s-a scuzat Nicuşor Dan pentru starea deplorabilă a parcurilor din Capitală și gropile care îi chinuie pe șoferi.

În 2020, când a blocat PUZ-urile, Nicușor Dan promitea că va finaliza Planul Urbanistic General. În decembrie 2021, acesta propunea Consiliului General realocarea banilor destinați redactării PUG. Cele 5 milioane de lei alocate acestui proiect erau deturnate de primar către alte destinații, fără explicație, în timp ce la nivel oficial susținea sus și tare că proiectul PUG avansează.

Investițiile, blocate de patru ani

După patru ani de mandat, Nicușor încă se face că așteaptă un Plan Urbanistic, timp în care investițiile au fost blocate. Atât cele imobiliare, cât și investițiile în obiective sociale (grădinițe, școli, spitale). Blocajul urbanistic a produs efecte negative în lanț. Criza imobiliară generată de politica primarului general i-a împins pe mulți bucureșteni să se mute în Ilfov. Bucureștenii au fost obligați de Nicușor Dan să facă naveta, din oraș în localitățile din Ilfov unde și-au putut construi case, ori unde s-au putut dezvolta noi proiecte imobiliare, noi blocuri de locuințe. Ca urmare, a crescut presiunea pe infrastructura din Ilfov, ca și solicitările publicului, alcătuit în mare măsură tot din bucureșteni. În loc să dezvolte orașul, Nicușor Dan a ales să hărțuiască investitorii în instanțe, pe banii Primăriei (vezi și: Nicușor Dan, cheltuieli la greu pentru a bloca investițiile în Capitală. Firmele de avocatură, marii beneficiari).

S-au pierdut sume mai mari decât cele 600 de milioane, pe care zice Nicușor că i-ar fi mutat Guvernul de la București la Ilfov. Sume uriașe pe care Primăria nu le-a mai încasat din taxe și impozite. A scăzut numărul angajaților, s-a redus atractivitatea pentru investitori și oportunitățile pentru bucureșteni. Pierderile din venituri fiscale, cauzate de blocajul imobiliar marca Nicușor Dan, până în 2026, sunt estimate la 3,45 miliarde de euro, potrivit unui studiu de impact efectuat de analistul financiar Iancu Guda.

Practic, după ce i-a ajungat pe bucureșteni în Ilfov, Nicușor Dan le bate obrazul că primesc bani pentru străzi sau grădinițe din taxele pe salarii... ale bucureștenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel