Jurnalista Cristina Herea lansează, și în România, cartea „România necunoscută”.
Cartea a fost prezentată, în premieră, la Paris, iar acum, evenimentul va fi și la București.
Lucrarea, tradusă și în limba engleză, își propune să aducă în atenția publicului de pretutindeni locurile cu o încărcătură spirituală și culturală aparte din România, aparent uitate de timp și istorie.
Lansarea de la București va avea loc luni, 3 aprilie, ora 13.00, la Palatul Parlamentului.
Cartea este scrisă sub îndrumarea profesorului doctor Constantin Dumitru Dulcan, iar Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, a semnat începutul cărții.
„Este o lucrare scrisă cu sufletul și mi-am dorit ca această scriere să fie ca un drum inițiatic în care sufletul să ți se odihnească. Totodată mi-am dorit ca România să fie cunoscută și pentru ceea ce a dat lumii de mii de ani: una dintre cele trei icoane pictate de Apostolul Luca se află aici, în România, prima Biblie creștină a fost scrisă aici, pe teritoriul României. Tot România adăpostește și singura biserică din piatră în care se slujește neîncetat de 2000 de ani!", a declarat jurnalista în cadrul lansării de la Paris, la care au luat parte corpuri diplomatice, oameni de cultură și reprezentanți ai ambasadelor.
„Cartea îi este dedicată fetiței mele, Ekaterina Maria, iar toate fondurile strânse din vânzare vor fi donate către două cauze umanitare: ajutorarea copiilor abandonați în spitale și crearea unui centru pentru mame abuzate", a declarat jurnalista.
Evenimentul de lansare este organizat în parteneriat cu Comisia de Învățământ, prin amabilitatea președintei Natalia Intotero.
VEZI ȘI: Cristina Herea: Pentru mine, e „Omul anului 2022”. Am înțeles cum rugăciunea celor care te iubesc, dar și gândul bun pot face adevărate minuni - https://www.dcnews.ro/cristina-herea-pentru-mine-e-omul-anului-2022-am-inteles-cum-rugaciunea-celor-care-te-iubesc-dar-si-gandul-bun-pot-face-adevarate-minuni_899385.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu