După Macron și Lavrov, și Blinken se duce în turneu în Africa

Anthony Blinken, şeful diplomaţiei americane, va face o vizită în Africa pentru a contracara influenţa diplomaţiei ruse. 

Antony Blinken va avea drept scop să le arate "ţărilor africane că au un rol geostrategic esenţial şi sunt aliaţi cruciali în chestiunile cele mai arzătoare din epoca noastră, de la promovarea unui sistem internaţional deschis şi stabil, până la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, insecurităţii alimentare şi pandemiilor", a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, se va deplasa la rândul său luna viitoare în Ghana şi în Uganda, în timp ce directoarea Agenţiei americane de ajutor pentru dezvoltare Samantha Power a încheiat recent o deplasare în Kenya, vechi aliat al SUA, şi în Somalia, scrie Agerpres.

Anunţul, după vizita lui Lavrov în Africa



Aceste eforturi diplomatice intervin într-un moment în care ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov a întreprins propriul său turneu în Africa, unde a blamat sancţiunile occidentale pentru creşterea preţurilor la alimente, o ipoteză respinsă de Washington.

Antony Blinken va vizita Johannesburg şi capitala Africii de Sud, Pretoria, între 7 şi 9 august, apoi capitala Republicii Democratice Congo, Kinshasa, înainte de a se deplasa în Rwanda, care se confruntă cu intensificare a tensiunilor cu statul vecin congolez, care o acuză că îi susţine pe rebelii "Mişcării de la 23 martie" (M23).

La Kigali, secretarul de stat american va face apel la eliberarea opozantului Paul Rusesabagina, care ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Având statutul de rezident permanent american, Paul Rusesabagina a fost făcut celebru de filmul "Hotel Rwanda", lansat în 2004, care prezintă cum acest hutu moderat a salvat sute de vieţi în timpul genocidului din 1994.

Aceasta va fi cea de a doua deplasare a lui Blinken în Africa subsahariană de la începutul mandatului său. Anul trecut, el a efectuat vizite în Kenya, Nigeria şi Senegal.

Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, diplomaţia americană în Africa se concentra în special pe competiţia cu China, care a făcut investiţii importante în infrastructuri pe continentul african şi care, spre deosebire de SUA, a făcut-o fără a cere progrese democratice sau în respectarea drepturilor omului, notează AFP.

Blinken anunţă că va discuta cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Ar fi prima conversație oficială de la invazia rusă în Ucraina

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat miercuri că intenţionează să discute în curând cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru prima data de la invazia rusă a Ucrainei la sfâşitul lui februarie, notează AFP. 

Această conversaţie telefonică, prevăzută "în următoarele zile (...), nu va fi o negociere pe tema Ucrainei", ci ar trebui să se concentreze asupra americanilor închişi în Rusia şi reluării exporturilor ucrainene de cereale, a precizat secretarul de stat american în cursul unei conferinţe de presă.

"Plănuiesc să evoc un subiect care este o prioritate pentru noi: eliberarea lui Paul Whelan şi a lui Brittney Griner care au fost arestaţi pe nedrept şi cărora ar trebui să li se permită să se întoarcă acasă", a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel