Plafonarea anunțată astăzi la energie și gaze naturale ar ignora adevărata problemă de pe piața energiei. Din aprilie, ar urma scumpiri cu 100%.
Dumitru Chisăliță, senior consultant Gaz și Energie, președinte al Asociației Energia Inteligentă, a intrat astăzi, în direct, în cadrul dezbaterii despre criza energetică, organizată de DCNews și DCBusiness. Acesta consideră ”primul act normativ (pentru plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaze naturale n.r.) a fost unul greșit”. Deși, după cum spune acesta, actul ”a fost prost făcut de la început”, s-a mers cu el mai departe și, mai mult, au urmat ”tot felul de elemente de ascundere a faptului, s-a continuat în minciună”.
Cu privire la proiectul adoptat astăzi (n.r. declarația a fost făcută înainte de a fi adoptat), acesta afirmă că în zona gazelor naturale, nu va fi un impact semnificativ: ”Vreau ca toți românii să afle că în momentul în care vor veni facturile în luna martie, pentru luna februarie, vor plăti mai mult decât au plătit anul trecut, sume importante de bani. (...) Consumatorii vor fi puși în fața faptului împlinit, nu vor avea decât să achite facturile, pentru că așa a fost făcut actul, în modificările făcute nu se pune punctul pe ”i”. Problematice au fost facturile la gazele naturale, care, prin modul în care s-au creat atât prețul de plafonare cât și nivelul de compensare pentru gazele naturale, a făcut ca foarte puțini români să beneficieze de avantaje sau de un ajutor real. Se persistă în această chestiune și se pune în față situația energiei electrice”.
Astfel, el subliniază că adevărata problemă a românilor rămâne nerezolvată, pentru că factura la energie înseamnă 2-3% din bugetul familiei față de factura de gaze care reprezintă între 18 și 25%. ”Ieșim în față cu o măsură care arată wow, dar problema o lăsăm nerezolvată” afirmă Dumitru Chisăliță.
Beneficiul introdus astăzi de Guvern vine pentru consumatorii non-casnici, care nu au beneficiat de ajutoare de la Guvern în anii anteriori. Pentru ei, reprezintă salvarea de la faliment. ”Ar salva de la faliment mii sau zeci de mii de companii” spune președintele Asociației Energia Inteligentă.
”Dacă nu se face nimic, consumatorii casnici se vor confrunta cu creșteri de preț de 100-120% față de prețurile pe care le aveau anul trecut” a spus Dumitru Chisăliță, pentru luna aprilie, când plafonarea și compensarea nu se vor mai aplica. ”Plafonarea prețurilor, care pare soluția miraculoasă, dacă s-ar fi făcut când am propus-o noi, în septembrie 2021, avea o șansă, în momentul de față șansa de a plafona prețul este foarte redusă” a atenționat el, subliniind că sunt contracte deja încheiate, iar energia și gazele naturale sunt deja ”vândute”. Ca urmare, ”nu poți plafona ce nu s-a vândut”. În același timp, el subliniază că nu poți plafona fără măsuri radicale, cum ar fi reducerea exportului: ”Dacă plafonezi prețul la producător și lași liber aceste gaze să meargă oriunde, ele vor lua calea exportului”, așa cum s-a mai întâmplat.
În final, Dumitru Chisăliță a amintit: ”64% din factura pe care o plătește un român, în medie la gaze, ajunge, sub diverse forme, la stat”.
Vezi mai mult în video de la minutul 16:00:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu