După o demisie

Iată analiza pe care Radu Călin Cristea a făcut-o în exclusivitate pentru DC News:

Demisia Premierului Victor Ponta închide un ciclu din politica românească. Se încheie o guvernare de stînga ce a adus progres economic și un anume calm social prin multe măsuri de dreapta. Politic vorbind, demisia lui Ponta a fost grăbită de varianta imorală a conviețuirii cu UNPR. Poate că dacă, acum cîteva zile, Oprea și, îndeosebi, Piedone – imediat după sinistrul de la "Colectiv", alegeau calea demisiei de onoare, nemulțumirea tulbure a unei părți a cetățenilor n-ar fi atins punctul critic al identificării țapului ispășitor. Așa funcționează psihologia maselor de la G. Le Bon încoace.

Demisia lui Ponta a deschis supapa ce va elibera tensiunea socială produsă de o enormă diversitate de probleme. Mi-aș fi dorit să înțeleg mai clar dacă, în cazul dat, "capul lui Moțoc" corespunde cu capul lui Ponta. Mă îndoiesc. Teamă mi-e mai ales de turbulența brută a unor tineri ce se înrolează inconștient, dar frenetic, în mase de manevră ce pot fi ațîțate de la o scînteie, ca bureții de la "Colectiv".

Nu (doar) demisia lui Ponta a cerut strada, ci un sistem antisistem, radierea actualei clase politice, bulversări radicale în societate. Totul – în regim de extremă urgență. Se vorbește cu înflăcărare revoluționară despre „generația facebook" care ar fi înțeles nevoia de schimbare a societății. Să fim serioși. Nu mă simt deloc încurajat să pariez cu ochii închiși pe această generație care, pe cît am apucat s-o cunosc, trăiește mai mult într-o realitate paralelă, iar solidarizările ei atît de spectaculoase nu sunt decît suma unor acute singurătăți personale. Să nu vorbim, așadar, vorbe.

Alegeri anticipate? Ar schimba pe cine cu cine? Alegerile sunt fotografia unui moment din istoria societății, iar clasa politică este produsul unei anumite culturi democratice. Cu greu pot fi grăbite sau încetinite aceste ritmuri ale naturii sociale. În niciun caz – acum - prin anticiparea alegerilor. Ar ieși același lucru, altfel coafat. Ne-am mai fript o dată cu votul uninominal. Vrem să transformăm iarăși electoratul într-un poligon de încercare a ideilor din capul politicienilor?

Victor Ponta nu pleacă de la Guvern pentru că niște sute de exaltați se indignau marți seara, la Brașov, din cauza nesimțirii lui Piedone de la București. Ponta pleacă pentru că, acum, i se pare onorabil să procedeze astfel. Poate că același simț al onoarei putea să-i dea ghes cu prilejuri mai potrivite. A ales să se întîmple acum. Cariera sa politică se va reseta și Victor Ponta va putea reveni în politica mare în cîțiva ani. Cifrele seci ale statisticilor oficiale europene, ale agențiilor internaționale de rating, ale instituțiilor financiare occidentale arată că Ponta a condus trei ani de zile un executiv ce lasă principalii indicatori economico-financiari la cote bune. Renunțarea lui Ponta la șefia PSD și, iată, a Guvernului sunt deciziile sale. Au surprins cam pe toată lumea, unii le-au socotit pripite, alții – chiar injuste față de electoratul care a investit în el începînd din anii de glorie ai USL. Rămîn alegerile sale și doar timpul ne va lămuri cît au fost de inspirate și oportune. Restul e politică. Adică demagogie. Populism și fățărnicie. Sună ceasul războinicilor de după război.

Mi-e frică de un singur lucru: ca sufletele copiilor morți la "Colectiv" să nu fie invocate ca muniție în jocurile politice. Ar fi maxima impertinență de care am fi capabili. Cineva, Președintele Iohannis, a făcut deja un pas în această direcție afirmînd că "a fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie (a lui Ponta, n.m.) să se întîmple". E una din cele mai oribile fraze pe care le-am citit vreodată în politica românească. Încă mai sper că Președintele nu a înțeles ce a spus.

Notă: Titlul de home page și lead-ul aparțin redacției.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News