După SOPA, ACTA și PIPA vine CISPA. Facebook susține proiectul

internet
internet
Alegeri prezidentiale 2024

După mult criticatele SOPA, ACTA și PIPA, un nou proiect  de lege american crează controverse în mediul online.

Ca și celelalte proiecte, care au fost acuzate că vor îngrădi libertatea pe internet, și CISPA este acuzat de același lucru. Criticii susţin că va duce la cezurarea internetului, dar legea capătă tot mai multă susţinere în congresul american.

Proiectul Legii de Colaborare şi Protecţie în domeniul Cyber-Securităţii (CISPA), înregistrată cu numele de H.R. 3523, reprezintă o nouă ameninţare la adresa internetului liber din prezent, susţin criticii săi, care îl compară cu la fel de controversatele proiecte de lege PIPA şi SOPA, a căror implementare a fost amânată de congresul american.

Controversatul proiect de lege american “va permite împărtăşirea de informaţii privind cyber-securitatea între diverse servicii de informaţii din Statele Unite”. FBI va putea cere furnizorilor de servicii de internet informaţii despre utilizatorii de internet fără să aibă nevoie de un mandat, cât timp acţiunile se vor desfăşura în numele “cyber-securităţii”.

Mai mult, legea le va permite companiilor să monitorizeze şi să cenzureze comunicaţiile pe internet sub pretextul încălcării drepturilor de autor, atrage atenţia Electronic Frontier Foundation. De asemenea, site-uri precum WikiLeaks, care publică informaţii secrete “scurse” din interiorul unor agenţii gurvernamentale, vor avea de suferit din cauza CISPA, scrie examiner.com.

FACEBOOK plus alte companii care s-au împotrivit celorlalte proiecte, îl susțin pe acesta

Facebook este unul dintre numele mari înscrise în lista susţinătorilor CISPA. Legea le oferă companiilor o putere fără precedent în faţa utilizatorului. Dacă SOPA ar fi implicat costuri uriaşe pentru companii, acestea fiind obligate să îşi reglementeze bazele de utilizatori din fonduri proprii, CISPA le oferă exclusiv oportunităţi companiilor şi zero costuri. Mai mult, acestea pot jongla fără rezerve cu datele personale furnizate de către utilizatori pe internet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel