Boris Johnson a anunțat "un boicot diplomatic" al Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing.
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, miercuri, la rândul său "un boicot diplomatic" al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, la care "niciun ministru" al guvernului său nu prevede să se deplaseze, informează AFP.
Statele Unite şi Australia au anunţat deja o măsură similară pentru aceste Jocuri, care vor debuta pe 4 februarie.
"Va exista efectiv un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing", a declarat Boris Johnson la reuniunea săptămânală din Parlament, subliniind că boicotul sportiv "nu este politica" guvernului său.
În faţa deputaţilor, şeful guvernului conservator a subliniat că Londra ridică constant problema respectării drepturilor Omului de către regimul chinez de la Beijing, în special a tratamentului aplicat minorităţii musulmane uigure.
"Noi ridicăm constant aceste subiecte părţii chineze, eu însumi preşedintelui chinez Xi când i-am vorbit recent", a declarat Boris Johnson.
Anunţul deciziei americane a provocat furie la Beijing, în timp ce decizia de boicot a Australiei a fost tratată cu indiferenţă, diplomaţia chineză subliniind că "nimănui nu-i pasă" dacă guvernul de la Canberra va trimite sau nu reprezentanţi oficiali.
Casa Albă a confirmat că va organiza un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing, o mișcare ce va extinde și mai mult ruptura relației bilaterale dintre cele două țări.
„Administrația Biden nu va trimite nicio reprezentare diplomatică sau oficială la Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă de la Beijing 2022, având în vedere genocidul și crimele împotriva umanității în curs de desfășurare ale RPC în Xinjiang și alte abuzuri ale drepturilor omului”, a declarat secretarul de presă Jen Psaki de pe podiumul sălii de informare de la Casa Albă.
Anunțul vine cu două luni înainte de începerea jocurilor. Atleții americani sunt încă așteptați să concureze la Jocurile Olimpice, în ciuda faptului că administrația Biden nu a trimis niciun reprezentant la Beijing.
„Atleții din echipa SUA au tot sprijinul nostru”, a spus Psaki. „Vom fi în spatele lor 100% și îi vom încuraja de acasă. Nu vom contribui la fanfara competiției.” (citește continuarea AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu