Primul spectacol în țară după Berlin, cu Luminița Gheorghiu în rol principal

BABA_CARE_ASCULTA_ABBA
BABA_CARE_ASCULTA_ABBA

Actriţa Luminiţa Gheorghiu, care deține rolul principal în filmul "Poziția copilului", premiat cu Ursul de Aur, la Berlin, revine pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti, pe 2 martie, în singurul spectacol în care joacă în acest moment, „Baba care ascultă Abba“, regizat de Theo Herghelegiu.

Astfel, Luminiţa Gheorghiu îşi reia locul în distribuţia unui spectacol despre două femei care îşi retrăiesc tinereţea pe care o asociază cu muzica formaţiei Abba.

Spectacolul „Baba care ascultă Abba“ se joacă sâmbătă, 2 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis, unde, alături de Luminița Gheorghiu, actorii Emilia Dobrin, Ion Arcudeanu, Dana Voicu şi Gabriel Duţu își vor încânta publicul timp de o oră şi 45 de minute.

„Dragostea şi râsul sunt cele mai bune leacuri pentru a putea trece cu sens prin această viaţă scurtă şi destul de complicată pentru fiecare dintre noi. Dacă Dumnezeu îţi mai face cadou şi simţul umorului eşti salvat şi dacă printre hohotele de râs îţi apare o lacrimă, vino să dansezi cu „Baba“ şi să asculţi Abba!“, este îndemnul pe care actrița Luminiţa Gheorgiu îl face spectatorilor bucureșteni.

Vezi aici programul Teatrului Metropolis în perioada 20 februarie - 3 martie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel