Franţa a încheiat vineri seara operaţiunile sale de evacuare aeriană a unor cetăţeni afgani care se simt ameninţaţi de regimul taliban de la Kabul.
Publicitate
Informația vine conform unui anunţ comun al ministrului apărării şi al şefului diplomaţiei franceze, relatează AFP, scrie Agerpres.
"Operaţiunea Apagan, lansată pe 15 august la cererea preşedintelui Republicii, s-a încheiat în această seară", a scris pe Twitter ministrul apărării Florence Parly, care a precizat că "aproape 3.000 de persoane, dintre care peste 2.600 de afgani" se află acum în afara oricărui pericol.
Acest transport aerian a trebuit să fie întrerupt deoarece "nu mai sunt îndeplinite condiţiile de securitate pe aeroportul" din Kabul din cauza "dezangajării rapide a forţelor americane" care vor părăsi Afganistanul pe 31 august, au adăugat Florence Parly şi Jean-Yves Le Drian în comunicatul de presă comun.
"Echipa ambasadei Franţei la Kabul a ajuns mai întâi la Abu Dhabi şi apoi în Franţa", au adăugat cei doi oficiali, care au mulţumit "diplomaţilor, soldaţilor, poliţiştilor şi tuturor serviciilor de stat" care s-au mobilizat "neobosit" pentru a permite aceste evacuări spre Paris prin Abu Dhabi.
Franţa, care a făcut apel la organizarea de operaţiuni umanitare împreună cu alte ţări aliate pentru a permite evacuarea prin alte mijloace a miilor de afgani care nu au reuşit să o facă, a anunţat că va continua discuţiile în această direcţie cu talibanii.
"Vom continua eforturile pe lângă oficialii talibani pentru a ne asigura că aceştia nu vor împiedica, după 31 august, plecarea celor care doresc" să o facă, au transmis cei doi miniştri francezi.
O delegaţie franceză s-a întâlnit joi, la Doha, cu reprezentanţi ai talibanilor, pentru prima oară după preluarea de către aceştia a puterii în Afganistan, pe 15 august. Discuţiile s-au concentrat asupra situaţiei de pe aeroportul din Kabul şi a operaţiunilor de evacuare, potrivit ambelor părţi.
CITEȘTE ȘI: Erdogan, PRIMUL lider al lumii care anunță că și-a salvat toți oamenii din Afganistan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu