EXCLUSIV  După un an de stat în Italia, am revenit în România. Cum e viața acolo. Mi s-a părut fenomenal ce fac italienii la ora 13.00. În România, nici să vrei n-ai timp!

M-am mutat în Italia anul trecut, pe 9 iulie, cu o zi înainte de a împlini 24 de ani. Din prima clipă în care am pus piciorul pe pământul italienesc am simțit un fior de plăcere. M-am adaptat extrem de ușor datorită oamenilor de acolo. Am fost primit cu căldură sufletească, cu paste, cu pizza și prosecco, cu salamuri și brânzeturi care îți dau lumea peste cap și începi să simți fluturi în stomac. Nici când m-am îndrăgostit prima dată nu am simțit asta. 

Italienii se trezesc devreme, e o lege nescrisă, dar toți sunt în picioare la ora șase. În picioare, la bar, pentru "colazione", poate cel mai important moment al zilei, sau mic-dejun cum s-ar traduce în limba română. Brioșele cu fistic, ciocolată, fructe de pădure, ricotta și multe alte gusturi alături de un cappuccino ori un espresso sunt combinația perfectă. Eu, personal, nu mă mai săturam de cele cu fistic, sunt fenomenale. Ziarul nu lipsește din rutina italienilor, oriunde te uiți vei vedea pe cineva cu ziarul în mână, comentând subiectele zilei.

După acest "ritual" ziua de muncă poate începe. Fiecare merge să își desfășoare activitățile, dar să nu vă imaginați că italienii stau în birou până la ora 17. Nici vorbă, pauza de cafea de la ora 10 este nelipsită. Am lucrat într-un bar cât am locuit acolo, credeți-mă, știu ce zic. Și îi pot înțelege, au cafea extraordinar de bună, ar fi păcat să bea doar una sau două pe zi.

Cu toții știm că în Italia se mănâncă nu bine, ci foarte bine. Cele trei mese pe zi sunt obligatorii, asta dacă reziști să mănânci doar de trei ori pe zi. Dacă ești un gurmand cum sunt eu, ei bine, vei mânca tot timpul. La prânz, de exemplu, se mănâncă ceva lejer. Cel mai des vedeam pe mesele italienilor salate, bruschete, pește. Și asta pentru a nu le îngreuna somnul de prânz. Da, exact, somnul de prânz. Oamenii ăia la ora 13 merg să doarmă măcar o jumătate de oră, un lucru care mi s-a părut fenomenal. 

Pentru ei este ceva absolut normal să te întorci somnoros la muncă. Bineînțeles, nu înainte de a bea o cafea, dar și cafeaua aia își face efectul după ceva timp, nu? Și uite așa, după o masă lejeră și un somn bun, își încheie ziua de muncă.

După ziua de muncă, începe distracția adevărata. Credeți că se grăbește cineva acasă? Nici să nu vă gândiți, toată lumea merge la un "aperitivo". Renumitul Spritz Aperol este de departe cel mai băut cocktail și vine servit alături de câteva bucăți mici de focaccia, câteva măsline verzi, pizza Margherita sau bruschete cu roșii cherry. Practic, ceva de mâncare, că nu știu dacă v-am zis că oamenii ăia mănâncă mult și bine. 

Pentru mine, la început, lucrurile astea erau de neînțeles. Eu veneam din București, unde lucram într-o redacție sau, înainte de asta, într-o corporație, și nici nu mă gândeam la mic-dejun, darămite la o ieșire după muncă. Păi eu mă grăbeam de când mă trezeam, să nu cumva să ajung târziu la birou, iar odată ce terminam programul fugeam spre casă.

Și iată-mă ajuns într-un loc în care lucrurile astea nu există. Și, ușor ușor am început să mă integrez și să îmbrățișez tabieturile italienilor. Și acum o să vă povestesc momentul meu preferat din întreaga zi. Cina. 

La ora cinei toată familia este prezentă, nimeni nu poate lipsi. Oriunde ai fi, cu prietenii sau cu hamacul în parc ori în vreo piață din centrul orașului, te întorci acasă să mănânci împreună cu familia. Cina durează cam două ore. Da, două ore, v-am zis că se mănâncă mult. Pe masă este servit, pentru început, un antipasto, ca mai apoi să fie servit primul fel, după care urmează o pauză unde familia discută, râde, ia decizii, se consultă și, bineînțeles, se desface și o sticlă de vin. 

Toată lumea bea cel puțin un sfert de pahar, apoi se servește felul doi, apoi încă puțin vin și apoi, ghiciți ce (sunetul tobelor), desertul. Nelipsitul desert, este, de obicei, ceva ce nu ai vrea să mănânci pentru că ești deja ilegal de plin, dar nu vei reuși vreodată să îl refuzi. Credeți-mă pe cuvânt, am avut multe zile în care am preferat să regret că l-am mâncat decât să regret că l-am refuzat.

La finalul fiecărei zile realizam că sunt fericit, mai beam o cafea, bineînțeles, sau un "amaro" cum zic ei ori digestiv cum îl numim noi, și mă așezam alături de prietenii mei pe canapeaua din sufragerie. Bucuros de încă o zi, așteptam cu nerăbdare ziua următoare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News