Ediția din acest an a Academiei de Vară pentru Tineret, Știință, Viitorologie și Science Fiction ATLANTYKRON poartă numărul 32 și se va desfășura între 30 iulie și 6 august, ca de obicei, pe Insula ”Inelul de Piatră” de la Capidava, județul Constanța. Reamintim că anul precedent, din motive obiective, generate de pandemia Covid-19, cea de-a 31-a ediție Atlantykron a avut loc doar online, sub genericul New Horizons (Noi Orizonturi).
În acest an, sub genericul „Legendarium” și sub sloganul ”Înapoi în viitor”, Atlantykron revine în format fizic, dovedind că rămâne singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiție de 32 de ani și, potrivit multor invitați speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură și departe de civilizația urbană, are ca scop accesul la cunoaștere al tinerilor și reunește experți de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesaţi) și tehnologie de ultimă generație, pe o insulă care are mai puțin de 1 km2. Aici se desfășoară demonstrații științifice şi cursuri de artă sau de comunicare așa cum în nicio școală nu se predau, participanţii stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.
Organizatorii actualei ediții a Academiei Atlantykron sunt Fundația Știință și Tehnică, Fundația World Genesis din SUA și Asociația pentru Tineret și Evoluție în parteneriat cu Asociatia Astronomică URANIA și Clubul Nautic Român.
Din motive obiective, în acest an numărul participanților va fi mai redus, fiind așteptați circa 200 de tineri, lectori, invitați și organizatori din toate zonele țării. Printre invitați, atât prezenți fizic, cât și virtual, și-au confirmat prezența personalități de marcă din știință, cultură, artă sau sport din România, SUA, Canada și Italia.
Astfel, sunt așteptați să participe și să susțină cursuri sau prezentări: Nicolae Zamfir, academician, doctor în fizică nucleară, Gr. (R) Dr. Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut, primul (și singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, președintele Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic; Cristian Presură, doctor în fizică și fondatorul asociației ”Știință pentru toți”; Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de știință, fondator al Programului Atlantykron și senior editor al revistei Știință și Tehnică; Dr. Ing. Florin Munteanu, președintele fondator al Centrului pentru Studii Complexe; Prof. Dr. Radu Dop, specialist în « medicină critică », membru fondator al Centrului de Studii pentru Științe de Graniță și al Asociației de Telemedicină și Aplicații Spațiale pentru Sănătate; Prof. Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie și în științe medicale alternative, președintele Asociației de Studii Esoterice – Club UNESCO; Răzvan Buzatu, expert în construcție de STAT; Dan Farcaș, scriitor și președintele Asociației Române pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate; Dr. Pierre de Hillerin, președintele Centrului pentru Dezvoltarea Performanței Umane; scriitorul și profesorul Aurel Cărășel. Invitați virtuali, care vor susține teleconferințe, sunt: cercetătoarea americană Erisa K Stilley (Jet Propulsion Laboratory), Ravi Prakash, inginer JPL NASA, responsabil cu misiunea Curiosity de pe Marte, Heather Caton (SUA), președintele Fundației World Genesis și secretar general al Federației Cluburilor, Centrelor și Asociațiilor UNESCO din SUA, fostul parlamentar canadian de origine română Corneliu Chișu, vicepreședinte al World Genesis Foundation și George Alexander Wake, CEO Hippocrates Success Institute.
”Iată că după un an dificil, în care am organizat Academia Atlantykron doar online, revenim fizic, pe magica insulă de la Capidava. Conferințele virtuale, organizate la un moment dat lunar, au oferit un nou impuls evenimentului nostru, însă este cu totul altceva când ne aflăm alături, fizic, și comunicăm într-un cadru natural. Așa cum spune sloganul nostru, mergem ”înapoi în viitor”, încercând să ne redescoperim și să reinventăm încă o dată conceptul Atlantykron. Iar titlul Legendarium arată ceea ce a fost deja demonstrat de trecerea timpului – anume că evenimentul a ajuns o legendă. Însă una reală, care cu siguranță că are și viitor. Firește, vom respecta toate condițiile impuse de realitatea pandemică în care trăim și sperăm ca de anul viitor să ne reîntoarcem în forță, într-o lume revenită la normalitate. Depinde de noi toți”, subliniază Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron și unul dintre fondatorii evenimentului.
"Din fericire, cerbicia lui Sorin Repanovici, coordonatorul general al programului Atlantykron, a făcut ca acest fenomen extraordinar care înseamnă o școală în aer liber, de știință și imaginație ori de literatură și știință, să rămână în viață. Continuăm acest experiment care a început în 1989 și care se transformă sub ochii noștri, în funcție de nevoile pe care simțim că le are societatea. Rămân la ideea că Atlantykron înseamnă de fapt o astronavă care este acoperită doar pe moment de nisip, de ape și de pădure, dar care la un moment dat, așa cum îi șade bine, va decola, cel puțin cu mințile celor care participă la întâmplările fabuloase de aici", spune jurnalistul de știință și scriitorul Alexandru Mironov.
De-a lungul celor 32 de ani, Academia Atlantykron a reunit mulți liceeni și studenți care au fost îndrumați în carierele lor de către lectorii și invitații speciali, o parte dintre ei devenind cercetători și oameni de știință, scriitori și jurnaliști, antreprenori, specialiști în marketing și relații publice.
Multe evenimente și idei sunt transmise de la fața locului pe internet și, pe de altă parte, în fiecare zi este asigurată comunicarea cu invitații virtuali prin intermediul videoconferințelor – devenite tradiție pe insulă de aproape 20 de ani. Ca o idee, în anii 90, participanții aveau ca ”unelte” doar pixul și hârtia, ori mașina de scris, iar primul computer 386 a ajuns pe legendara insulă în 1993, iar prima conexiune stabilă la Internet a fost asigurată în 2001. În 1999, de pe insulă se observa eclipsa de soare. Anul trecut, evenimentul a fost organizat doar online, însă iată că actualul context permite revenirea fizică.
Academia Atlantykron ”Legendarium” va marca, la rândul ei, 40 de ani de când Dumitru Prunariu a zburat în spațiu. Primul și singurul român cosmonaut va fi prezent fizic pe insula Atlantykron pe data de 3 august 2021. Alte activități vor implica deja tradiționala videoconferință în direct cu NASA privind misiunea Curiosity de pe Marte dar și noua misiune Perseverance, cursuri dedicate științei și literaturii, lansări de carte, conferințe pe teme diverse, pornind de la fizică până la dezvoltare personală.
Dintre cursuri amintim de: Neuromotrică (lector: prof univ. dr. Pierre de Hillerin), Fizică (lector: Cristian Presură, autorul celebrei cărți ”Fizica povestită”), Complexitate, decizii și intenții; cum și de ce viitorul este instabil, Noțiuni de prim ajutor și resuscitare (Dr. Radu Berca), Observații astronomice (Asociația Astronomică Urania, instructor: Dragoș Brașov); Comunicare și branding personal (instructori: Daniela Mironov Bănuță, Constantin ”Noro” Ferșeta, Vladimir Bănuță, Bogdan Bănuță), Teenpreneur.ro – Dezvoltare antreprenorială și personală pentru tineri (lector: Adina Todea), Păturica rotundă SF – Wolf`s Pack (Lucian Oancea), Atelier interactiv de fotografie de natură (lector: Adrian Dedu), dar și cursuri de Yoga (instructor virtual: Heather Caton), activități nautice (Clubul Nautic Român, instructor: Andreea Mihăescu) sau competiții de șah.
Academia Atlantykron are propriul post de radio – IP.100, precum și propriul cotidian – ”Inelul de piatră – AtlantyCronica”.
► ”Globalizarea Omenirii în era Conștiinței”, susținută de Răzvan Buzatu, expert în construcție de STAT. Sâmbătă 30 iulie, ora 17.00.
► ”Măsurători și dimensiuni: de la yocto la yotta”, susținută de academicianul Nicolae Zamfir. Duminică 1 august, ora 17.00.
► Conferința virtuală ”Positive Mental Attitude”, susținută de George Alexander Wake. Duminică 1 august, ora 22.00.
► Conferința virtuală ”În direct cu ingineri NASA – Journey to Mars and Beyond” la care sunt invitați Erisa Stilley (Hines) și Ravi Prakash, coordonatori ai misiunii Curiosity, de explorare a planetei Marte. Ei ne vor prezenta, în direct din centrele de coordonare, ultimele noutăți și vor răspunde la întrebările participanților. Luni, 2 august, ora 21.30.
► ”Fenomenul OZN și civilizațiile extraterestre în literatura SF”, susținută de Acad. Dan D. Farcaș. Duminică 3 august, ora 12.30.
► ”Cosmos 2021 – 40 de ani de la zborul în spațiu”. Se împlinesc 40 de ani de când Dumitru Prunariu a zburat în spațiu. Primul și singurul român cosmonaut va fi prezent fizic pe insula Atlantykron pe data de 3 august 2021, ora 17.00, unde va povesti întreaga aventură spațială, dar și cum a ajuns să fie selecționat pentru a deveni cosmonaut.
► ”Bine ați venit în lumea de mâine!” – conferință live susținută de Alexandru Mironov și echipa ”Știință și Tehnică”.
► ”Ce este, cum se poate defini și cum poate fi influențată performanța umană”, susținută de Prof. univ. dr Pierre de Hillerin si prof. dr. Radu Dop.
► ”Întrebări și răspunsuri pentru lumea de azi și de mâine”. Moderator – Alexandru Mironov. Invitați: prof. Dr. Radu Dop, prof. Dr. Pierre de Hillerin.
De asemenea, editura PAVCON va avea un ”maraton al autorilor”, pe 3 august, între orele 10.00 și 14.00, unde va lansa, în prezența autorilor, volume semnate de Dan D. Farcaș, Aurel Cărășel, Borislav Velimirovici, Ovidiu Vitan, Ovidiu Petcu, Bogdan Mihăilescu, Florin Giurcă, Constantin D. Pavel, precum și antologiile CSF 2020 și revista CSF nr. 16. În timpul lansărilor vor avea loc și două conferințe cu temele ”Editura și rolul acesteia în procesul de culturalizare a societății” respectiv ”Fenomenul OZN și civilizațiile extraterestre în literatura SF”.
Echipa de organizare a Academiei Atlantykron este formată din Sorin Repanovici (coordonator general), Nicolae Dobre (director tehnic şi de logistică), Mihai Oprea (coordonator IT, multimedia, conferinţe invitaţi virtuali), Cristian Panfilov (director tehnic şi de logistică), Mihai Manea „Croco” (directorul de imagine și sunet al Academiei Atlantykron), Valentin Tănase (manager proiecte speciale), Gabriel Grosu și Daniel Pârcălăbescu (tehnică şi logistică), dr. Radu Berca (medic oficial Atlantykron), Traian Bădulescu (purtător de cuvânt al Academiei Atlantykron), Valentin Armeanu (logistică şi coordonare), Alexandru Calinciuc și Gabriela Repanovici (coordonare promovare și media virtuale) și Maria Nicola (coordonare activităţi voluntariat).
1. sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
2. care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
3. rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
4. precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).
Programul ATLANTYKRON se desfășoară de 32 de ani și a fost prezentat cu deosebit interes de către mass-media din România, televiziuni, posturi de radio, ziare, reviste sau edituri. Au fost realizate zeci de reportaje, documentare, au fost publicate cărți, au fost realizate filme. Începând din 1990, Atlantykron s-a aflat în organizarea și sub tutela Ministerului Tineretului și Sportului, și a primit permanent sprijin și susținere din partea mai multor Instituții și Agenții Guvernamentale (ANIF, Regia Pădurilor, Garda de Coastă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanţa), dinpartea autorităților locale – Primăria Cernavoda, a agenților economici locali – Societatea Nuclear Electrica SA, Elcomex SA. La desfășurarea acestui proiect sunt implicate mai multe organizații neguvernamentale de tineret din țară și străinătate, precum Centrul pentru Studii Complexe, Asociația Română pentru Sport și Cultură, Forum IT, dar și unele organizații și instituții din SUA, precum World Genesis Foundation.
În 1990, un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deși sălbatic, unde să se desfășoare festivalul anual de science fiction, ocazie care le oferea șansa să studieze și să învețe unii de la ceilalți.
Timpul a trecut, condițiile s-au schimbat, dar setea de cunoaștere și de experiențe noi a rămas. După 10 ani, festivalul s-a transformat într-o Școală de Vară. Tradiția a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului și al unor organizații neguvernamentale din întreaga lume. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de invitați, participanți, organizatori.
Printre cei mai importanți ani ai Academiei Atlantykron s-au numărat 1999, când ediția a fost dedicată Eclipsei totale de soare, 2001 – când insula a găzduit Eurocon, Convenția Europeană de Science Fiction, 2014 – când Academia a aniversat 25 de ani de existență și 2019, când au fost aniversați 30 de ani. În 2020, Academia Atlantykron a fost organizată doar în mediul online, sub genericul ”New Horizons” (”Noi Orizonturi”), în perioada 1-5 august, iar ulterior au mai fost organizate, lunar, conferințe online sub genericul ”Mini Atlantykron Days”.
Menționăm că Academia Atlantykron a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalități, precum scriitorii de SF Norman Spinrad (președintele Societății Scriitorilor de SF și Fantasy din SUA la acea vreme), Joe Haldeman, Robert Sheckley, Alain LeBussy, Ion Hobana, astronomul Harald Alexandrescu, artiștii Ioan Gyury Pascu, Cristian Grețcu, formația Barock, geneticianul Jonathan Cowie, Bridget Willkinson (Președinte alSocietății Europene de SF), biologul Alexandru Ecovoiu, Gheorghe Fodoreanu (fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism), Peter Moon (scriitor american), astronautul Dumitru Prunariu, naistul Nicolae Voiculeț etc.
Un film de prezentare al Academiei de Vară Atlantykron, publicat pe YouTube în septembrie 2008, realizat și prezentat de David Anderson, a atins un record mondial la numărul de accesări pentru un film educațional. Intitulat “NextGeneration: Atlantykron”, filmul a ajuns în prezent la 23 milioane de vizualizări!
În 2014,echipa de organizare Atlantykron a organizat, în parteneriat cu Innovation Travel și cu Autoritatea Națională pentru Turism conferința „Dunărea, comoara turistică a României”, care a reunit peste 300 de participanți și invitați. În ziua conferinței, naistul Nicolae Voiculeț a susținut un concert memorabil.
În 2015, Academia Atlantykron a primit, pentru cei 25 de ani de activitate aniversați în 2014, câteva distincții bine meritate, precum nominalizarea acordată la Gala revistei Foreign Policy la sectiunea cercetare alături de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, toți laureații premiilor Ad Astra 2014 și o serie de cercetători români remarcabili din țară și străinătate și nominalizarea acordată de Radio România Cultural la secțiunea “Educație și învățământ”.
În 2017, 30 de jurnaliști, bloggeri și agenți de turism, din România și din străinătate, veniți să descopere potențialul turistic al regiunii Cernavoda în weekend-ul 28-30 iulie, în cadrul „Festivalului Dunării”, eveniment organizat de Innovation Travel și de Primăria orașului Cernavoda, au asistat la deschiderea Academiei Atlantykron și au participat la o conferință dedicată relației dintre individ si comunitate – „Orașul Quantic pentru oameni înțelepți” - dar și despre dezvoltarea și promovarea turismului dunărean.
Atlantykron este o insulă sălbatică, un loc care doar pentru zece zile pe an are parte de focuri de artificii, conectare la electricitate, Internet de mare viteză pentru conferințele virtuale – idee science fiction la primele ediții din anii 90, ecrane mari pe care sunt proiectate imagini in premieră de pe Marte și, nu în ultimul rând, conferințele susținute de specialiști din domeniile științei, culturii, artei și comunicării.
An de an, înainte de organizarea evenimentului sunt notificate toate autoritățile statului, respectiv Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Județului Constanța și Primăriile celor două comunități - Cernavoda și Topalu -, împreună cu care se dispun măsurile specifice pentru astfel de evenimente și se obțin toate autorizațiile necesare. Timp de 10 zile, 24 de ore pe zi, pe insulă se află o echipă medicală formată din 6 membri, Poliția de frontieră precum și o firmă privată de pază și protecție, pentru a asigura securitatea deplină a participanților. Organizatorii și toți cei implicați în zona de securitate a participanților comunică între ei prin sistemul radio cu circuit închis pentru a minimiza timpul de intervenție în cazul urgențelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu