Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate are în prezent un deficit de cel puţin 2,5 - 3 miliarde de lei, frauda din sistem fiind de aproximativ 400 de milioane de euro pe an, a declarat preşedintele CNAS, Lucian Duţă, într-un unui interviu acordat Mediafax.
Lucian Duţă a vorbit despre subfinanţarea sistemului, problema cea mai gravă existentă la nivelul sistemului sanitar, care în cifre ajunge la cel puţin 2,5 - 3 miliarde de lei, aproximativ 750 de milioane de euro.
Preşedintele CNAS a făcut referire la sistemul ermetic existent şi la corupţia din sănătate, atât pe palierul creat de relaţia dintre furnizorii de medicamente şi medicii prescriptori, cât şi pe cel generat la nivelul spitalelor, prin internări false şi raportări conform recomandărilor firmelor de management, care îi învaţă pe şefii de spital, din punct de vedere tehnic, cum să "fenteze" sistemul de asigurări sociale de sănătate. Lucian Duţă a susţinut că, teoretic, nivelul corupţiei pe fondurile CNAS este, cel puţin teoretic, de aproximativ 15%-20%, frauda putând ajunge până la 400 de milioane de euro pe an.
„Unii medici de familie trimit discreţionar pacienţii către anumite laboratoare contra unor comisioane care li se întorc de la aceştia”, a declarat Duță, care a adăugat că „medicii specialişti sunt în realitate cei mai mari producători de reţete false, reţete la morţi şi cei care interacţionează cel mai mult cu firmele de medicamente”.
Referindu-se la relaţia tensionată din ultimele zile cu medicii de familie, Lucian Duţă a spus că aceştia doresc, în fapt, o majorare a finanţării cu 30%, situaţia care, deşi justificată, este imorală în condiţiile reducerilor salariale la nivelul altor structuri sau instituţii.
Preşedintele CNAS a mai vorbit în interviu şi despre medicii care optează să muncească în străinătate, în principal doctori tineri, el afirmând că motivele acestora sunt legate de imposibilitatea de a pătrunde într-un sistem ermetic în care nu competenţa este criteriul de selecţie, dar şi despre condiţiile de lucru care în unele situaţii pot pune în pericol viaţa pacientului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News